A fost desemnat câstigătorul concursului pentru funcția de director ODA


După desfășurarea probei interviului, Consiliul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a decis desemnarea domnului Vadim Codreanu, câștigător pentru funcția de Director al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Vadim Codreanu este absolvent al Academiei de Studii Economice, urmând în prezent un program de studii la Universitatea Central Europeană din Viena, Austria, cu specializare în Management Executiv Global, pe care urmează să-l finalizeze în vara acestui an.

De asemenea, Vadim Codreanu este expert în gestionarea și dezvoltarea afacerilor, cu o experiență vastă în sectorul public și privat. În ultimii doi ani, a ocupat poziția de Director de Proiecte la Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii. Pe lângă aceasta, a furnizat servicii de consultanță ca expert în inovații pentru proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Chemonics, precum și pentru Berlin Economics.

De-a lungul carierei sale, a fost Expert senior în proiecte finanțate de Uniunea Europeană și alte organizații internaționale, inclusiv Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova. Printre realizările sale se numără elaborarea conceptului unui parc științific și de inovații în agricultură în Republica Moldova.

Totodată, Vadim Codreanu a fost trainer al Asociației Camerelor Europene de Comerț și Industrie (Eurochambres) sprijinind 32 de companii moldovenești în accesarea piețelor Uniunii Europene.