Andrian Candu a preluat conducerea Ministerului Economiei

3 iulie 2014, Chișinău – Noul ministru al Economiei, Andrian Candu, a fost prezentat colectivului instituției de către Prim-ministrul Iurie Leancă. Prim–ministrul i-a urat mult succes dlui Andrian Candu în noua sa funcție și a menționat importanța continuării reformelor economice.

Premierul i-a mulțumit fostului ministru, Valeriu Lazăr, pentru contribuția la dezvoltarea economiei naționale prin reformele promovate și pentru efortul depus la negocierea și ratificarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

„Urmează o perioadă crucială, punerea în aplicare a prevederilor Acordului, iar domnului Andrian Candu îi revine o responsabilitate mare. Faptul că Valeriu Lazăr la sugerat drept succesor denotă faptul că domnul Candu are calitățile necesare pentru ași asuma cu succes rolul și pentru față provocărilor”, a accentuat Premierul.

La rândul său Valeriu Lazăr a ținut să mulțumească echipei Ministerului Economiei pentru colaborarea avută și pentru munca enormă depusă: „Am satisfacția de a observa rezultatele datorate eforturilor noastre și reformelor structurale promovate”.

Lazăr i-a oferit în dar Ministrului Economiei Andrian Candu, o ghilotină, ca simbol a ștafetei pe care o preia, urându-i succes și determinare.

Ministrul Economiei Andrian Candu a mulțumit pentru încrederea acordată și a subliniat faptul că-și dorește o colaborare eficientă cu echipa ministerului pentru a păstra o continuitate a reformelor inițiate.

 „În calitate mea de ministru mă voi concentra în principal pe aplicarea prevederilor Acordului de Liber Schimb și sunt convins că împreună vom aduce rezultatele scontate”, a conchis Andrian Candu.

Întreaga echipă a Ministerului Economiei i-a adus mulțumiri lui Valeriu Lazăr și i-au urat bun venit lui Andrian Candu.