→ Anunț privind examinarea și avizarea repetată a proiectului de hotărâre a Guvernului privind aprobarea Schemei de ajutor de stat regional pentru întreprinderile din Zonele Economice Libere din Republica Moldova

Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Schemei de ajutor de stat regional pentru întreprinderile din Zonele Economice Libere din Republica Moldova a fost elaborat în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea nr.440/2001 cu privire la zonele economice libere, art. 49 din Codul Fiscal al Republicii Moldova nr. 1163/1997 și art. 5 alin. (1) litera j) din Legea nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat.

Totodată, proiectul hotărârii de Guvern prenotate este elaborată în contextul angajamentelor asumate prin articolul 341(3) din Acordul de Asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova, care prevede inter alia că: „Toate schemele de ajutoare de stat […] se aliniază în termen de opt ani de la data intrării în vigoare a prezentului acord. […], perioada de aliniere se prelungește cu o perioadă maximă de până la zece ani de la data intrării în vigoare a prezentului acord cu privire la schemele de ajutoare de stat instituite în temeiul Legii Republicii Moldova cu privire la zonele economice libere nr. 440-XV din 27 iulie 2001.”



Termen-limită de prezentare a avizelor: 01 noiembrie 2024.

Persoana responsabilă – Veronica Mihalaș, consultant principal,

Direcția politici de atragere a investițiilor și dezvoltare industrială

tel.: 022 250 673, e-mail: veronica.mihalas@mded.gov.md.