Aspectele cooperării moldo-ruse în domeniul economic au fost discutate de vicepremierii Octavian Calmîc și Dmitrii Rogozin
5 iulie, Chișinău – Până la finele lunii iulie curent, un grup de experți din Republica Moldova și Federația Rusă, urmează să definitiveze proiectul unei Foi de parcurs, care va cuprinde toate elementele-cheie de cooperare comercial-economică dintre cele două state. O decizie în acest sens a fost luată astăzi în cadrul ședinței co-președinților Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică, Octavian Calmîc și Dmitrii Rogozin, în format extins, care a avut loc la Chișinău.
Potrivit viceprim-ministrului, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în cadrul întrevederii au fost dicutate nu doar subiectele ce țin de schimburile comerciale dintre două state, care sunt în scădere, dar și alte probleme sensibile existente între relațiile Republicii Moldova și Federației Ruse. „Am trecut în revistă ultimele evoluții, din păcate negative, a schimburilor comerciale dintre Federația Rusă şi Republica Moldova. Avem descreșteri atât la exporturi, cât şi la importuri. Am discutat despre condițiile de export și problema taxelor vamale la produsele moldovenești pe piaţa Federației Ruse, precum și posibilitatea reluării depline a exportului produselor agro-alimentare în stare proaspătă, etc. Am vorbit despre colaborarea în sectorul energetic, în special, în contextul că Republica Moldova acoperă pe deplin costurile aferente livrărilor de gaze naturale, precum și posibilitățile extinderii relațiilor pe segmentul industrial”, a spus ministrul Economiei.
Ministrul Economiei a accentuat că la moment, cel mai important este definitivarea foii de parcurs, care va cuprinde toate elementele cheie de colaborare bilaterală în domeniul economic. ”S-a convenit că experții vor definitiva acest document în luna iulie curent, mai apoi va fi aprobat de către co-președinții Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică. Ulterior, foaia de parcurs va fi implementată”, a specificat vicepremierul Calmîc.
Despre importanța definitivării Foii de parcurs a vorbit și viceprim-ministrul Federației Ruse, Dmitrii Rogozin, care a menționat că documentul va permite soluționarea mai multor probleme apărute în relațiile comercial-economice, dintre două state. „Înțelegem că documentul acesta va fi completat de ambele părți. Ne-am înțeles că grupul de lucru va fi constituit de oameni profesioniști de nivel înalt. E un document foarte important și e nevoie de oameni de calitate. În septembrie vom găsi posibilitatea să ne întâlnim și ambele părți să vină cu completările de rigoare, iar în noiembrie, cred că, se va putea întruni comisia în deplină componență”, a spus Rogozin.
Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, și-a exprimat convingerea că în condițiile unui dialog constructiv se va reuși depășirea situației create în relațiile comercial-economice dintre două state, deoarece Republica Moldova ține mult la relațiile cu partenerii tradiționali, în special Federația Rusă. ”În pofida faptului că Republica Moldova a semnat acordul de liber schimb cu UE, noi vedem acest document drept unul complementar acordului de liber schimb cu statele CSI”, a accentuat Octavian Calmîc.
Interlocutorii au convenit asupra organizării ședinței ordinare a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică în luna noiembrie curent, în orașul Moscova.