Astăzi a avut loc forumul „Măsuri anti-criză și dezvoltarea turismului în timpul pandemiei. Ucraina, Moldova, Belarus”

Secretarul general al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Lilia Palii, a participat astăzi, la forumul online – „Măsuri anti-criză și dezvoltarea turismului în timpul pandemiei. Ucraina, Moldova, Belarus”, organizat de Asociația Națională pentru Turism Receptor și Domestic din Moldova (ANTRIM) în comun cu Asociația Industriei Ospitalității din Ucraina.

Evenimentul reprezintă o platformă comună a reprezentanților industriei turismului din cele trei țări, pentru a comunica despre experiențele și strategiile utilizate în prevenirea crizei cauzate de virusul COVID-19. Scopul forumului constă în fortificarea colaborării dintre mediul de afaceri și autoritățile publice, identificarea noilor modalități de cooperare ce nu au fost explorate până în prezent, cât și familiarizarea actorilor din industria turismului cu bunele practici privind gestionarea crizei pandemice COVID-19.

În discursul său, secretarul general, Lilia Palii, a vorbit despre politicile de recuperare a industriei turismului adoptate de Guvernul Republicii Moldova pentru atenuarea vulnerabilităților cauzate de COVID-19, precum și măsurile întreprinse de MEI pentru a susține mediul de afaceri.

Fiind al treilea cel mai mare sector de export din economia globală, turismul se numără printre industriile cele mai afectate de pandemia mondială. Lilia Palii a menționat că, în Republica Moldova, industria turismului a fost printre primele sectoare afectate de criza COVID-19, în acest sens, Guvernul a întreprins o serie de măsuri imediate pentru a sprijini sectorul economic în ansamblu, inclusiv sectorul HoReCa.

„Printre măsurile adoptate de Guvern întru susținerea mediului de afaceri din turism se numără, reducerea treptată a cotelor de TVA pentru sectorul HoReCa de la 20 la 12%, iar pentru ași eficientiza activitatea și interacțiunea cu clienții, antreprenorii din turism și nu doar, au devenit din ce în ce mai dependenți de implementarea tehnologiilor digitale, astfel, statul a alocat 25 milioane de lei pentru digitalizarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Mai mult, pentru a exclude unele bariere, MEI a promovat o serie de amendamente la Legislația în vigoare, care simplifică regimul regulatoriu, instituie patentele de întreprinzător pentru ghizii de turism, casele rurale, organizatorii de experiențe turistice”, a menționat secretarul general.

În pofida provocărilor generate de criza pandemică Guvernul de la Chișinău a reușit și în continuare să ofere suport pentru IMM prin implementarea programelor – Programul de Atragere a Remitențelor în Economie PARE 1+1, Programul Femei în Afaceri, Fondul de Garantare al Creditelor, Programul de promovare a participării la târguri și expoziții, Infrastructura de Suport în Afaceri și Programului Start pentru Tineri.

De asemenea, Lilia Palii susține că, MEI a elaborat un nou document de politici publice în domeniul turismului – Programul Național de Dezvoltare Strategică 2025, care va fi transmis Guvernului spre aprobare în viitorul apropiat. Documentul se aliniază la practicile și standardele Organizației Mondiale a Turismului, tendințele de piață, pe analize și studii, dar și pe un vast proces de consultări cu mediul de afaceri.

„În prezent, turismul este bine reflectat și în Agenda Națiunilor Unite 2030 pentru dezvoltare durabilă. În conformitate cu cele 17 obiective globale anunțate în document, Moldova și-a exprimat hotărârea de a promova dezvoltarea turismului durabil și, până în 2030, de a asigura dezvoltarea și implementarea strategiilor de promovare a turismului durabil”, a punctat secretarul general.

Menționăm că, la data de 21 ianuarie, curent, ANTRIM a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Asociația Industriei Ospitalității din Ucraina, privind cooperarea în domeniul dezvoltării și promovării turismului. Documentul reflectă dorința părților în consolidarea cooperării și crearea avantajelor reciproce în beneficiul sectoarelor turistice din Ucraina și Moldova, precum și facilitarea colaborării între sectorul public și privat pentru creșterea investițiilor și îmbunătățirea mediului de afaceri în turism.

Imagini: