Astăzi a fost lansat Raportul Global privind Dezvoltarea Umană 2020
Astăzi, 18 februarie, în cadrul unui eveniment online, a fost lansat, la nivel național, Raportul Global privind Dezvoltarea Umană 2020 – „Următoarea frontieră: Dezvoltarea umană și Antropocenul”,realizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Potrivit raportului, criza pandemică COVID-19 a destabilizat considerabil economia globală, inclusiv economia Republicii Moldova, care este în strânsă dependență de condițiile climaterice și factorii externi. Publicația din acest an relevă o perspectivă nouă experimentală în Indicele dezvoltării umane (IDU) și anume, presiunile periculoase pe care oamenii le pun asupra planetei. Mai exact, indicele care măsoară sănătatea, educația și standardele de viață ale unei națiuni – a fost ajustat pentru a include încă două elemente: emisiile de dioxid de carbon ale unei țări și amprenta sa materială. Acesta demonstrează cum s-ar schimba peisajul dezvoltării globale în cazul în care atât bunăstarea oamenilor, cât cea a planetei ar fi luate în calcul la definirea progresului umanității.
Secretarul general al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Lilia Palii, a participat în cadrul primului panelul de discuții, in cadrul căruia a vorbit despre perspectivele de dezvoltare durabilă și „verde” pentru economia țării.
Lilia Palii a menționat că anul 2020 a venit cu o provocare fără precedent – pandemia COVID-19, care a schimbat reperele în care trăim, iar soluția pentru actuala criză și reconstrucția care urmează, dar și pentru prevenirea unor situații similare în viitor, rezid în aplicarea constructivă a principiilor dezvoltării durabile statuate pe agenda 2030. Reziliența, solidaritatea, nevoia de a nu lăsa pe nimeni în urmă fiind mai actuale ca niciodată.
„În lumea marcată de incertitudini și provocări, în plină tranziție verde și digitală, în condițiile unui potențial modest de resurse naturale și locale pe care le deține Republica Moldova, consider că intervențiile de politici care urmează să le aplicăm trebuie să țintească punerea în valoare a capitalului uman, asigurarea condițiilor de transformare a provocărilor legate de deficitul de resurse naturale și schimbările climatice în oportunități de cooperare economică fortificarea rezilienței și creștere economică mai durabilă. Este stringent aplicarea unui mix de politici de intervenție mai ample, mai hotărâte, dar și mai credibile”, a punctat secretarul general.
Republica Moldova a înregistrat un progres important în domeniul dezvoltării umane durabile, se arată în prima Evaluare națională voluntară din 2020 privind realizarea Agendei 2030, această tendință fiind atestată și prin Indicele Dezvoltării Umane (IDU). Între 1990 și 2019, valoarea IDU al R. Moldova a crescut cu 8,7%, de la 0,690 la 0,750. IDU al R. Moldova de 0,750 în 2019 este sub media de 0,753 pentru țările din grupul de dezvoltare umană înaltă și sub media de 0,791 pentru țările din Europa și Asia Centrală. Republica Moldova ocupă locul 90 din 189 de țări și teritorii conform Indicelui de dezvoltare umană, ceea ce plasează țara noastră în categoria de dezvoltare umană înaltă.