BERD susține Republica Moldova în realizarea reformelor orientate spre asigurarea dezvoltării economice
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), unul dintre principalii investitori în Republica Moldova. Oficialii au discutat despre dezvoltarea relațiilor bilaterale pe toate dimensiunile, susținerea unor proiecte investiționale, infrastructura energetică și cea a drumurilor, precum și despre realizările și provocările privind implementarea Strategiei BERD pentru Republica Moldova pentru anii 2017-2020.
În cadrul întrevederii, Chiril Gaburici a menționat despre reformele realizate pentru îmbunătățirea climatului de afaceri și atragerea investițiilor, îmbunătățirea securității energetice și a infrastructurii, de asemenea, ministrul a mulțumit reprezentanților BERD pentru sprijinul acordat țării noastre. „Suntem recunoscători Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru sprijinul oferit. Ne dorim cu toții politici eficiente care să funcționeze pentru oamenii și companiile din Moldova”, a declarat Chiril Gaburici.
Alain Pilloux, a apreciat eforturile Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru îndeplinirea priorităților stabilite. “Suntem mulțumiți de impactul BERD asupra sectorului bancar din Republica Moldova, dar ne dorim să realizăm un impact simțitor și în economia reală, prin investiții”, a declarat oficialul.
Vicepreședintele BERD, a reiterat disponibilitatea BERD de a susține și în continuare Republica Moldova în realizarea reformelor orientate spre asigurarea dezvoltării economice și atragerii investițiilor străine, dar și în procesul de privatizare a întreprinderilor de stat.
Reamintim că, la 5 mai 1992, Republica Moldova a devenit membru al BERD, iar la 3 septembrie 1996 a fost deschis Oficiul Reprezentanții Permanente a BERD la Chişinău. Până în prezent au fost derulate 123 proiecte: sectorul energetic – 25% (141 mln. Euro), infrastructura – 61% (344 mln. Euro), instituții financiare – 8% (44 mln. Euro), industria, comerț și agrobusiness – 7% (38 mln. Euro).