Cea de-a doua pistă a Aeroportului International Chișinău este gata în proporție de 80 la sută

23 noiembrie, Chișinău – Dezvoltarea unicului aeroport funcțional din țară este absolut esențială deoarece va genera beneficii multiple pentru economia Republicii Moldova. Declarația a fost făcută astăzi de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, la Aeroportul Internațional Chișinău, unde au fost finalizate  lucrările de reconstrucție la suprafețele de mișcare preconizate pentru anul 2017.

Potrivit vicepremierului Octavian Calmîc, după finalizarea a circa 80% din lucrările de reconstrucție a celei de-a doua piste, a 2 căi de rulare și a unei porțiuni a peronului extins,  Aeroportul Internațional Chișinău devine cu siguranță unul dintre cele mai competitive aeroporturi regionale, care deține o infrastructură ce corespunde celor mai înalte standarde Europene. 

Noile suprafețe de lucru sunt dotate cu un nou sistem de balizaj luminos modern, ce corespunde categoriei de manevrare CAT III. Astfel, în condiții de vizibilitate foarte redusă aeronavele vor rula în deplină siguranță. Respectiv, a fost majorată și capacitatea portantă a învelișurilor suprafețelor de mișcare până la peste 70 unități, comparativ cu indicele PCN 51 existent anterior. Aceasta va permite AIC ca după reconstrucția întregii infrastructuri aeroportuare să deservească diferite tipuri de aeronave.

În urma extinderii peronului şi reconstrucției celui vechi, aeroportul dispune deja de 27 locuri de parcare pentru aeronave  perfect funcționale, ceea ce depășește esențial obligațiile de reconstrucție a numărului de parcări prevăzute pentru etapa I de modernizare. În cele din urmă, noile suprafețe de mișcare date în exploatare contribuie nemijlocit la sporirea capacității operaționale a aeroportului.Pe ultima sută de metri sunt lucrările de construcție a celui de-al treilea sistem de drenaj care va permite evacuarea apelor pluviale și va spori durata de exploatare a acestor suprafețe.

Făcând o retrospectivă a anului 2017, Petru Jardan, directorul general al companiei Avia Invest, a menționat că acesta este unul de performanță și productivitate înaltă, deoarece s-a reușit executarea unui volum mare de lucrări, cu un grad mult mai mare de complexitate. ”Astfel, peste 145 mii m2 din suprafața aerodromului au fost reconstruiți integral în conformitate cu proiectele realizate în cele mai mari aeroporturi Europene”, a specificat Jardan.

În cadrul vizitei la Aeroportul Internațional Chișinău, vicepremierul Octavian Calmîc s-a documentat cu gradul de pregătire a structurii către perioada rece a anului, făcând și o inspecție a echipamentelor și utilajelor speciale multifuncționale de intervenție

Imagini: