CET-Nord continuă modernizarea sistemului de termoficare din Bălți

Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu și Directorul Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Cozonac, au avut o întrevedere cu administrația Societății pe Acțiuni „CET-Nord”.

În cadrul discuțiilor au fost abordate mai multe subiecte, printre care aprovizionarea consumatorilor cu energie termică, dar și despre acțiunile de modernizare a sistemului de termoficare a orașului Bălți.

Directorul general interimar al SA „CET-Nord” a prezentat tehnologiile moderne de cogenerare a energiei electrice și termice. În context, Marian Brînză a vorbit despre acordurile încheiate cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Fondul Regional al Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu, dar și despre impactul pozitiv al acestora. În urma implementării proiectelor de finanțare, performanța întreprinderii s-a îmbunătățit, iar consumatorii au făcut economii la plata facturilor.

Ministrul Gaibu a apreciat activitatea întreprinderii și proiectele pilot prin care a fost instalat sistemul de distribuţie a agentului termic pe orizontală, care permite încălzire şi contorizare separată la nivel de apartament şi restabilirea sistemului de alimentare centralizată cu apă caldă.

Imagini: