Chiril Gaburici: Dincolo de tehnologii și sisteme complexe, Serviciul 112 este despre oameni și vieți salvate
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a participat la ședința de bilanț a Serviciului Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112. În cadrul acesteia a fost prezentată situația la zi a principalilor indicatori de progres privind activitatea Serviciului 112 de la lansarea acestuia.
„De la lansare până acum, sunt înregistrate peste 2 milioane 500 mii de apeluri, cu o medie de circa 9 mii de apeluri pe zi – 9000 de persoane aflate în pericol, pentru care au intervenit ambulanța, poliția și pompierii. Dincolo de tehnologii și sisteme complexe, Serviciul 112 este despre oameni și vieți salvate. Siguranța fiecărui cetățean este cea mai importantă, iar o viață salvată înseamnă o familie întregită acasă ”, a afirmat ministrul Chiril Gaburici.
Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, numărul de apel al Serviciului este unul foarte simplu și ușor de memorat, fiind și cel utilizat la nivel european. Printre avantajele utilizării acestuia se numără și platforma unică de accesare a informației, care permite ca aceasta să ajungă imediat de la persoana din cadrul Serviciului 112 care primește apelul, către serviciile care urmează să intervină în cel mai scurt timp – ambulanța, poliția și pompierii.
În cadrul evenimentului Chiril Gaburici a anunțat despre două inițiative care vor fi lansate în curând. ”Este vorba despre Serviciul ECall, care este implementat obligatoriu la toate unitățile de transport, începând cu 31 martie 2018. În situații de urgență, accidente rutiere, autovehiculul, în mod automat transmite un mesaj cu volumul de informație necesar intervenirii în regim de urgență – poziționarea geografică, viteza cu care s-a deplasat automobilul, etc. Serviciul va funcționa și la autoturismele mai vechi, care au această opțiune. Acest lucru permite autorităților să intervină eficient și rapid, iar cetățenilor să primească în cel mai scurt timp ajutor. Cel de-al doilea proiect se referă la dotarea echipajelor care se deplasează în regiuni cu terminale mobile, prin intermediul cărora echipajul va avea acces la toate solicitările și va putea interveni direct către o altă solicitare, fără a fi nevoie să se deplaseze mai întâi la dispecerat. Aceasta va permite mai multă eficiență și mobilitate echipelor, dar cel mai important – un timp de reacție mai scurt până când se va putea acorda primul ajutor”, a menționat ministrul.
Potrivit directorului Serviciul Național Unic pentru Apelurile, Liviu Oboroc, începând cu luna Iulie 2018 de când Serviciul 112 procesează toate apelurile de urgență, s-a monitorizat și timpul de reacție pe toate serviciile implicate în gestionarea cazurilor de urgență. „În primele 5 secunde, Serviciul 112 a reușit să preia 37.41% din apeluri in luna Iulie și 54.18% în luna august. Iar durata medie de procesare a unui apel de urgență este 56 sec. în luna iulie și 46 sec. în luna august.
Totodată, cele mai multe apeluri au fost transferate către Ambulanță – 74%, Poliție – 24 %, Pompieri – 2 %. Din punct de vedere al localizării geografice, cele mai multe apeluri provin din municipiile Chișinău și Bălți și raioanele Orhei, Criuleni și Hâncești. De asemenea, statistica realizată de Serviciul 112 arată că din numărul total de apeluri la numărul unic de urgență 112, 68 % sunt apeluri non urgente.
Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 a devenit operațional în Moldova în iulie 2018. Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în Moldova şi întreaga Uniune Europeană. Acesta are drept scop filtrarea apelurilor de urgență și reducerea timpului de intervenție a Serviciilor Specializate de Urgență (SSU).