Comerțul cu mărfuri strategice va fi reglementat de o lege nouă, armonizată cu legislația UE – aprobat în lectură finală de Parlament
31 iulie 2024 – Comerțul cu mărfuri strategice va fi reglementat de o nouă lege, armonizată cu legislația UE.
PROIECTUL de lege privind regimul de control al comerțului cu mărfuri strategice, votat în lectură finală de Parlament reglementează criteriile de exercitare a controlului asupra comerțului cu mărfuri strategice; delimitarea competențelor autorităților publice în acest domeniu; regimul de control și de autorizare a comerțului cu mărfuri strategice; securitatea informației utilizate în procedura controlului; precum și restricțiile asupra comerțului cu mărfuri strategice.
Documentul oferă definiții noi pentru mărfurile strategice, clasificate în trei categorii: produse cu dublă utilizare, produse militare, produse supuse controlului la nivel național; servicii de intermediere, transbordare, produse de supraveghere cibernetică etc. Proiectul mai prevede introducerea procedurii de înregistrare și certificare prealabilă a solicitanților pentru oferirea dreptului de efectuare a comerțului cu mărfuri strategice. La fel, sunt incluse activități noi conectate cu comerțul mărfurilor strategice, cum ar fi: transbordare, servicii de intermediere, asistență tehnică și transportare.
O altă prevedere a proiectului vizează instituirea Comisiei naționale de control al comerțului cu mărfuri strategice. Componența, regulamentul de activitate al comisiei și Lista mărfurilor strategice supuse controlului vor fi aprobate de Guvern. Comisia va examina și va lua decizii privind eliberarea, prelungirea, reperfectarea, suspendarea, anularea și retragerea autorizațiilor și a actelor conexe pentru activitățile de comerț cu mărfuri strategice pe teritoriul Republicii Moldova.
Modelele autorizațiilor și ale actelor conexe pentru comerțul cu mărfuri strategice vor fi stabilite de către Guvern. Autorizația va conține informația cu privire la exportator, importator sau solicitant, țara de destinație și cea de origine a mărfurilor strategice transportate, caracterul mărfurilor, termenul de valabilitate a autorizației și condițiile speciale cu privire la cantitatea și utilizarea mărfurilor. Termenul de valabilitate a autorizației va fi determinat de către Comisia națională, dar nu va depăși doi ani de la data eliberării.
Totodată, noua lege prevede posibilitatea instituirii unor restricții asupra comerțului strategic. Este prevăzută inclusiv declararea de embargo unor țări, în cazul în care acestea nu vor îndeplini obligațiile asumate față de țara noastră, precum și în interesul securității naționale și al politicii externe sau la decizia organizațiilor internaționale din care Republica Moldova face parte.
Proiectul de lege privind regimul de control al comerțului cu mărfuri strategice va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2025. Odată cu intrarea în vigoare a noii legi, va fi abrogată Legea cu privire la controlul exportului, reexportului, importului și tranzitului de mărfuri strategice.