Institutul Naţional de Metrologie (INM) este o Instituție Publică în subordinea Ministerului Economiei al Republicii Moldova, care implementează, la nivel național, politica în domeniul metrologiei, prin asigurarea uniformității, legalității, exactității și trasabilității măsurărilor în Republica Moldova.
INM își desfășoară activitatea în baza Regulamentului de organizare și funcționare, concentrându-se pe două dimensiuni de bază: metrologie legală și metrologie aplicată. De asemenea, INM organizează şi participă la cercetări (studii) tehnico-ştiinţifice, care au la bază mijloacele de măsurare sau/şi măsurările, în diverse domenii de interes public.
În prezent, Institutul Național de Metrologie administrează Baza Națională de Etaloane, care este una din cele mai moderne din regiune. Activitatea de administrare a Bazei Naționale de Etaloane presupune realizarea continuă a exercițiilor de măsurare, acumulare și examinare a rezultatelor, interpretarea lor și perfecționarea tehnicilor de măsurare etc.
Astfel, în Republica Moldova sunt acumulate și dezvoltate tehnici sigure de măsurare, care asigură exactitatea și siguranța măsurărilor la nivel național, rezultatele cărora sunt recunoscute la nivel regional și internațional.
Contacte:
Adresa: Republica Moldova, mun. Chişinău MD-2064, Str. Eugen Coca nr. 28
Tel.: (+373) 22-903-100
Fax: 022 903 111
E-mail: info@inm.gov.md