Principalul document de politici pentru susținerea dezvoltării antreprenoriatului, inclusiv, a întreprinderilor mici și mijlocii este Programul Național pentru Promovarea Antreprenoriatului și Creșterea Competitivității  în anii 2023-2027 (PACC 2027).

Programul a fost elaborat în conformitate cu aspirațiile naționale ale Republicii Moldova de a consolida relația politică și economică cu Uniunea Europeană (UE) și de a dezvolta un cadru antreprenorial și de inovare puternic. Programul ia în considerare următoarele documente de planificare strategică: Strategia națională de dezvoltare „Moldova Europeană 2030”, Programul de activitate al Guvernului „Moldova vremurilor bune”, Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030, Acordul de Asociere RM-UE, Acordul de Asociere Moldova-UE și ALSAC și Planul de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a RM la UE.

Obiectivul general al PACC 2027 este sprijinirea dezvoltării economice durabile a Republicii Moldova prin îmbunătățirea mediului de afaceri și creșterea competitivității antreprenoriale pentru dezvoltarea întreprinderilor productive, competitive și inovatoare.

Programul conține 2 obiective specifice:

  1. Îmbunătățirea cadrului normativ pentru mediul de afaceri.
  2. Sustinerea creșterii competitivității antreprenoriale la nivel de sectoare economice și întreprinderi.

Urmare implementării PACC, se preconizează atingerea mai multor indicatori, dintre care:

  • eliminarea a cel putin 20% din numarul total de reglementari;
  • cresterea numarului de IMM-uri care beneficiaza de alternative de finantare cu 25% fata de anul de referință;
  • dezvoltarea a cel putin 10 proiecte de infrastructura si tehnologii verzi;
  • cresterea scorului Transparency International Index pentru Republica Moldova cu 5 puncte in comparatie cu anul de referință.

Documentul a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 653/2023.