EaP Trade Helpdesk: webinar introductiv pentru mediul de afaceri din Moldova

Uniunea Europeană și Centrul de Comerț Internațional (ITC), în parteneriat cu Ministerul Economiei al Republicii Moldova anunță organizarea unui webinar introductiv de analiză a pieții, pe platforma EaP Trade Helpdesk, care va avea loc pe 25 noiembrie curent, ora 10:00.

Evenimentul este destinat mediului de afaceri din Republica Moldova, cu scop de acces la informații, care ar facilita adaptarea la condițiile de piață și le-ar permite antreprenorilor să profite de noile oportunități.

Reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii, care vor participa la acest webinar, sânt rugați să se înregistreze pe link zoom.

Platforma EaP Trade Helpdesk este disponibilă în limba română https://eap.tradehelpdesk.org/ro și conține informații cheie despre comerțul și accesul pe piață, care ar ajuta întreprinderile să identifice oportunități promițătoare de export pe piețile Parteneriatului Estic, precum și ale Uniunii Europene.

Participanții vor trece în revistă aspectele cheie pentru efectuarea analizei de piață, inclusiv informațiile despre cerere și mărimea pieței, estimări ale potențialului de export până în 2026 pentru produsul/produsele lor, detalii despre tarife, reguli de origine și cerințe de reglementare și multe altele.

Platforma EaP Trade Helpdesk a fost lansată pe 26 septembrie, fiind un instrument de asistență în comerț a Parteneriatului Estic (PaE), pentru comunitatea de afaceri din țara noastră și prezintă o imagine de ansamblu a noilor posibilități de piață atât pentru produsele consacrate, cât și pentru cele mai puțin cunoscute.

Pentru mai multe informații despre proiect și platformă, puteți accesa AICI