Spitalul raional Căușeni este primul din Republica Moldova încălzit cu energie din biomasă, cu suportul UE

4 noiembrie 2016 — Spitalul raional şi Direcția Situații Excepționale din Căușeni au fost racordate, din fonduri europene, la sisteme de încălzire pe biomasă şi de producere a apei calde de la energia solară. Acestea sunt primele instituții de profil din Republica Moldova ce vor utiliza asemenea tehnologii de energie regenerabilă. Valoarea totală a investiției este de 203 mii euro, acordați în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă, finanțat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

„Îmi face o deosebită plăcere să fiu parte la lansarea acestor două noi sisteme de încălzire în Căușeni ce  simbolizează dezvoltarea continuă a sectorului energiei din biomasă în Republica Moldova. Spitalul de aici este primul din țară conectat la un sistem de încălzire pe biomasă în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă, iar Departamentul Situaţii Excepţionale este prima instituție de acest profil beneficiară a proiectului. De noile investiții vor beneficia înainte de toate oamenii care vor avea  un mediu mai confortabil.  Tehnologiile eco oferă şi posibilitatea de a face economii şi a de utiliza energia produsă local”, a declarat Aneil Singh, șeful Secției Cooperare în cadrul Delegației Uniunii Europene din Republica Moldova.

Spitalul din Căuşeni este în prezent cea mai mare instituţie beneficiară a Proiectului Energie şi Biomasă. Blocul curativ al acestuia, conectat la sistemul de producere a energiei termice şi apei calde din surse regenerabile de energie, oferă anual asistență medicală la peste 6.000 de persoane. Aici sunt amplasate principalele secţii ale spitalului: terapie intensivă, chirurgie, traumatologie, maternitate, pediatrie, cardiologie ş.a. Capacitatea totală a centralei termice este de 750 kW şi încălzeşte o suprafaţă de peste 6.700 m2, iar cele 30 de colectoare solare vor fi suficiente pentru a asigura apa caldă pentru uzul pacienţilor şi al personalului spitalului.

„Blocul curativ solicită un nivel mai sporit de confort termic şi, înainte de toate, siguranţa livrării agentului termic. Noul sistem de încălzire ne oferă independenţă energetică: vom folosi energia produsă în ţara noastră. Colectoarele solare ne vor asigura cu apă caldă şi vom reduce astfel din costurile la energia electrică. Nu în ultimul rând, apreciem faptul că folosim energie curată, protejând astfel mediul ambiant şi sănătatea oamenilor”, spune Valentina Panfilova, medic la spitalul din Căuşeni.

„Ne bucurăm că proiectele de conectare la sisteme de încălzire pe biomasă se extind şi în instituţiile medicale, de salvatori şi în alte instituţii vitale. Odată cu extinderea acestora se dezvoltă nu doar autonomia energetică locală, dar şi economia locală: se creează noi locuri de muncă, dezvoltă noi afaceri, de care beneficiază bărbaţii şi femeile”, afirmă Stefan Liller, Reprezentantul permanent adjunct al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova.

Departamentul Situaţii Excepţionale este al doilea beneficiar al Proiectului Energie şi Biomasă în această comunitate. Instituția a trecut de la gaze la încălzirea cu biomasă şi, în plus, şi-a extins suprafață încălzită. De asemenea, aici au fost montate colectoare solare ce produc apă caldă de la energia solară. Capacitatea centralei termice este de 90 kW şi va încălzi o suprafață de 750 m2 folosită de cei 90 de salvatori.

Proiectul „Energie şi Biomasă” este finanțat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Bugetul pentru etapa a doua a proiectului (2015-2017) este de de 9,41 milioane Euro, acordați de Uniunea Europeană. 

Imagini: