Evaluarea ex-post a implementării Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în cooperare cu Centrul de Studii Politice Europene (CEPS, Bruxelles) și în parteneriat cu Europe Café și Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, a organizat Atelierul online „Evaluarea ex-post a implementării DCFTA UE-Moldova”.

În cadrul evenimentului, Diego Iribarren, economist senior și Liliana Palihovici, membră a echipei de evaluare, au prezentat constatările preliminare ale Raportului intermediar privind evaluarea ex-post a implementării DCFTA în Republica Moldova. De asemenea, au fost prezentate rezultatele consultărilor cu autoritățile publice, comunitatea de afaceri și societatea civilă din Republica Moldova. La atelier au participat reprezentanții autorităților publice, comunității de afaceri, parteneri sociali, organizații ale societății civile, centre de cercetare și parteneri de dezvoltare.

Janis Mazeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova a menționat că „semnând Acordul de Asociere, Republica Moldova s-a angajat într-un proces de reforme, care va determina aprofundarea relațiilor dintre RM și UE. DCFTA a contribuit la consolidarea poziției UE drept cel mai important partener economic al Moldovei. În 2021, exporturile din Republica Moldova în UE au constituit aproape 2/3 din totalul exporturilor, iar importurile din UE au constituit aproximativ 45% din totalul importurilor. Astăzi, Republica Moldova exportă mai multe produse agricole către UE, decât pe alte piețe internaționale tradiționale.”

Prezent la discuții, Vadim Gumene, Secretar de Stat al Ministerului Economiei a mulțumit Uniunii Europene pentru suportul acordat și a reiterat continuarea implementării angajamentelor asumate de către țara noastră. „Cred că 7 ani este un termen suficient pentru a trage anumite concluzii pertinente vis-a-vis de oportunitatea angajării în cadrul unui asemenea Acord important cu UE. Anterior s-au mai făcut analize privind implementarea DCFTA în Republica Moldova, dar acestea erau concentrate pe aspectele cantitative și mai puțin pe cele calitative. Mă bucur că analiza prezentată astăzi este una comprehensivă și noi așteptăm prezentarea rezultatelor finale pentru a ajusta acțiunile de viitor ale ministerului”, a punctat oficialul.

Astfel de evaluări sunt efectuate de către UE după cinci ani de implementare a DCFTA pentru a verifica progresele implementării. Acordul DCFTA semnat cu Republica Moldova are patru componente de bază:  liberalizarea bunurilor industriale de export spre UE, dar și a produselor agricole unde mai sunt încă cote; comerțul și dezvoltarea durabilă; aproximarea legală în diferite domenii, inclusiv standardele și măsurile sanitare și fitosanitare, sectorul vamal, achizițiile, servicii și dimensiunea politică.

Mai multe declarații ale vorbitorilor puteți găsi aici.

Pentru mai multe detalii puteți înregistrarea video a evenimentului disponibilă aici.

Atelierul a fost organizat de IPRE, în cooperare cu Centrul de Studii Politice Europene (CEPS, Bruxelles), în cadrul proiectului finanțat de UE „Evaluarea ex-post a implementării Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dintre UE și statele sale membre și Georgia și Moldova”.

Imagini: