Exporturile IT din Republica Moldova, în creștere dinamică

Volumul de export al industriei IT din Republica Moldova în anul 2021, conform Băncii Naționale a Moldovei, a atins  349,82 milioane dolari SUA, în creștere cu 35%  față de anul 2020 și de peste cinci ori mai mare comparativ cu indicatorul din anul 2016.

Rezultatele se datorează politicilor favorabile dezvoltării sectorului, în special a regimului fiscal distinct în care operează cei 1 055 rezidenți activi ai parcului virtual  „Moldova IT park”,  dintre care 182 companii cu capital străin din 39 țări.

În pofida constrângerilor impuse de pandemie și de contextul regional de dezvoltare, cifra de afaceri realizată de către rezidenții „Moldova IT park” în anul 2021 a depășit cu 49% venitul pentru anul 2020 și a constituit peste 6,8 mlrd lei.

85% din totalul exporturilor de servicii IT sunt generate de rezidenții „Moldova IT park”. Principalele piețe de export IT sunt țările UE, Marea Britanie, SUA, Canada.

Imagine simbol.