FEM încurajează Guvernul Republicii Moldova în procesul de implementare a reformelor structurale

28 iunie, Chișinău – Aspectele cooperării dintre Republica Moldova și Forumul Economic Mondial (FEM) au fost discutate de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, cu directorul executiv al FEM, Philipp Rosler, în cadrul unei întrevederi, care a avut loc în orașul chinez Dalian, unde se desfășoară Reuniunea anuală a Noilor Campioni (Annual Meeting of the New Campions), supranumită și ”Davos-ul de vară”.

În cadrul dialogului au fost abordate problemele legate de relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, implementarea de către țara noastră a obiectivelor asumate în cadrul Acordului de Asociere și celui de Liber Schimb Cuprinzător și Aprofundat, precum și perspectivele dezvoltării acestor relații. A fost abordată și problematica relațiilor comercial-economice cu Federația Rusă, alte state din cadrul CSI sau alte regiuni ale lumii. ”Autoritățile Republicii Moldova promovează politica relațiilor de parteneriate reciproc avantajose cu partenerii atât din vest, cât și est, dar reieșind din interesele naționale și a cetățenilor țării noastre”, a accentuat vicepremierul Octavian Calmîc.

În context, ministrul Economiei a făcut o trecere în revistă a acțiunilor Guvernului Republicii Moldova în procesul de reformare și modernizare a țării pe toate dimensiunile – politice, economice, sociale, etc., menținând că acestea sunt unele structurale și vizează toate domeniile. Referindu-se la domeniul economic, Octavian Calmîc a accentuat că actualul Executiv de la Chișinău este unul pro-business și promovează o politică activă în direcția creării unui climat de afaceri atractiv pentru antreprenorii atât din țară, cât și străinătate. ”Reducerea numărului organelor de control, actelor permisive, simplificarea procedurii de raportare fiscală – sunt doar unele din măsurile întreprinse de autorități pentru transformarea Republicii Moldova într-o piață atractivă pentru proiectele investiționale”, a spus ministrul Economiei.

Vorbind despre dezvoltarea relațiilor de cooperare cu FEM, vicepremierului Octavian Calmîc a menționat că Republica Moldova este interesată în aprofundarea dialogului bilateral, deoarece platforma Forumului Economic Mondial, care întrunește peste 1000 de companii de top din lume, deschide noi oportunități pentru țara noastră de a stabili parteneriate reciproc avantajoase, realiza strategiile și programele de dezvoltare a economiei naționale.

Ministrul Economiei a mai specificat că un alt subiect de interes în procesul de colaborare bilaterală cu FEM constă în identificarea unor proiecte de consultanță și expertiză din partea Forumului Economic Mondial în crearea parteneriatelor publice private, promovarea diplomației economice, elaborarea strategiilor de dezvoltare sectorială al economiei naționale, precum și alte domenii de interes național.

La rândul său, directorul executiv al FEM, a susținut eforturile Guvernului Republicii Moldova în procesul de modernizare a țării, de relansare a economiei naționale și stabilirii unor parteneriate strategice cu cele mai importante organisme internaționale. În context, Philipp Rosler a apreciat decizia autorităților de la Chișinău de a participa la ”Davos-ul de vară” din China, care constituie un prim pas spre Forumul principal de la Davos, unde șefii de state, guverne, lideri politici și cei mai influenți oameni de afaceri din lume, într-o serie de conferințe dezbat problemele cheie privind provocările globale. În opinia lui Philipp Rosler, stabilirea unor relații de cooperare dintre FEM și Republica Moldova, va permite țării noastre de a participa la discuții de nivel mondial privind agenda economică globală și regională.

Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, participă, în perioada 27 – 29 iunie curent, la Reuniunea anuală a Noilor Campioni (Annual Meeting of the New Campions), supranumită și ”Davos-ul de vară”, care are loc în orașul Dalian, Republica Populară Chineză.

Imagini: