Forum Economic la Chișinău. Vicepremierul Dumitru Alaiba a încurajat reprezentanții mediului de afaceri să fie cât mai prezenți în Republica Moldova prin investiții
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba a participat la Forumul Economic, desfășurat la Chișinău, cu genericul „Investiții, Dezvoltare, Integrare Europeană”.
În discursul său, ministrul Alaiba a vorbit despre prioritățile ministerului pe care îl conduce, printre ele fiind de importanță majoră – susținerea mediului de afaceri, prin reforme și dereglementări și nu în ultimul rând, încurajarea investitorilor și crearea condițiilor pentru cât mai multe investiții în Republica Moldova.
Prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) companiile sunt susținute în procesele de inițiere a afacerilor, în dezvoltarea lor, dar și în procesul de internaționalizare și export. Astfel sunt create locuri noi de muncă cu salarii competitive și încurajate investițiile.
„Obținerea statutului de țară candidat pentru aderarea la UE, în vara trecută, înseamnă nu doar o perspectivă mai clară pentru țara noastră, dar și acces la o piață foarte mare pentru producătorii autohtoni, potențial de investiții, asistență și sprijin pentru realizarea reformelor și pentru dezvoltare durabilă, prin intermediul programelor europene. În cadrul forumului de astăzi vreau să îndemn investitorii și partenerii de dezvoltare să fiți alături de noi, să ne conjugăm eforturile și să transformăm Republica Moldova în cea mai deschisă și cea mai liberă economie din regiune, prietenoasă mediului de afaceri” a menționat vicepremierul Dumitru Alaiba.
Mai mult, au fost consemnate succesele obținute, prin extinderea gamei produselor autohtone exportate în UE, în special de origine animală, dar și implementarea a peste 32.000 standarde europene, odată cu armonizarea legislației naționale la acquis-ul comunitar, ceea ce reprezintă 100% din totalul standardelor publicate.
Drept perspective ale Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, au fost punctate aspectele de digitalizare a economiei, dezvoltarea comerțului electronic, dezvoltarea domeniului tehnologiei informației, digitalizarea sectorului public și privat conform ultimelor tendințe tehnologice, în interesul cetățenilor și a mediului de afaceri, susținerea creării produselor și serviciilor digitale, precum și stimularea încadrării Republicii Moldova în lanțurile valorice internaționale ale economiei digitale.
Acest eveniment a adunat miniștri, ambasadori, primari și oameni de afaceri din România, Polonia și Republica Moldova.
Pe ordinea de zi au fost discutate posibilitățile de consolidare a relațiilor dintre aceste trei țări și identificarea unor soluții cât mai viabile și eficiente pentru integrarea în UE a Republicii Moldova.
Forumul este organizat de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, DigitalPark, Invest Moldova și StarNet, sub egida Familiei Regale a României și a Ambasadei României în Republica Moldova.