Gala premiilor Concursului național ”Moldova Eco Energetică”, ediția 2016, va fi organizată la 2 decembrie

15 septembrie, Chișinău – Gala premiilor ”Moldova Eco Energetică”, ediția 2016, va fi organizată la 2 decembrie curent, în incinta Teatrului Național ”Mihai Eminescu”. O decizie în acest sens a fost adoptată astăzi de Consiliul de coordonare a concursului, organizat de Agenția pentru Eficiență Energetică sub patronatul Ministerului Economiei.

În opinia viceprim-ministrului, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în contextul reformării și modernizării sectorului energetic al Republicii Moldova,  creării unui sistem eficient de securitate energetică, inclusiv prin diversificarea surselor energetice, organizarea Concursului național ”Moldova Eco Energetică” constituie un element important în realizarea obiectivelor strategice ale Guvernului în domeniul dat. ”Implementarea proiectelor eco-energetice sporește nu doar accesul populației la energie curată, dar contribuie esențial la reducerea dependenței Republicii Moldova față de furnizorii străini. Mai mult, proiectele realizate în sectorul dat contribuie la dezvoltarea economiei naționale, inclusiv prin crearea noilor locuri de muncă, afaceri, etc”, a accentuat ministrul Economiei.

În cadrul ședinței Consiliului, Mihai Stratan, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE), a menționat că la concursul din anul curent au fost depuse 48 de dosare. Cele mai multe dosare, 33 la număr, au fost înregistrate la categoria Istorii Eco Responsabile, iar la categoriile Idei și Tehnologii Eco Responsabile fiind acceptate 7 și, respectiv, 8 dosare. Comparativ cu anii precedenți, anul curent AEE, începând cu 1 noiembrie, pe site www.mee.md va lansa un voting  on-line pentru cel mai bun proiect în opinia publicului.

Potrivit lui Mihai Stratan, începând cu 28 noiembrie, Agenția pentru Eficiență Energetică, în colaborare cu partenerii de dezvoltare, va lansa săptămâna ”Moldova Eco Energetică”, care va cuprinde un șir de evenimente atât pentru publicul larg, cât și pentru agenții economici și persoanele fizice interesate în inițierea unui proiect/afacere în domeniul dat.

Concursul național ”Moldova Eco Energetică” a fost lansat în anul 2012. La primele patru ediții au participat 200 de proiecte de eficiență energetică și surse de energie regenerabilă dintre care 65 au ajuns să fie premiate.  

Imagini: