Guvernul a votat: Evidența mai sigură a obiectivelor industriale şi instalațiilor tehnice potențial periculoase și actualizarea Portalului Guvernamental al Serviciilor Publice
18 octombrie, Chișinău – Cabinetul de miniștri a aprobat Conceptul Sistemului informațional „Registrul de stat al obiectivelor industriale și instalațiilor tehnice potențial periculoase”, la inițiativa Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Sistemul informațional aprobat va avea sarcina de a asigura înregistrarea și prelucrarea tuturor informațiilor privind activitățile desfășurate de operatori, organismele de inspecție, acreditare și certificare recunoscute, persoanele juridice specializate, obiectivele industriale și instalațiile tehnice utilizate.
Tot acest sistem va putea notifica înregistrarea, suspendarea sau radierea activității în domeniul securității industriale; actualizarea informațiilor privind situația juridică și starea tehnică a obiectivelor industriale și instalațiilor tehnice; acreditarea organismelor de inspecție și a organismelor de certificare persoane; atestarea personalului tehnic-ingineresc și muncitoresc și certificarea personalului.
Mai mult, prin acest sistem va fi asigurată interacțiunea între sistemele informaționale de stat, departamentale și teritoriale, dar și asigurat controlul accesului la date și asigurarea securității informaționale la formarea și exploatarea Sistemului informațional.
Tot astăzi au fost aprobate actualizările, efectuate pentru Portalul Guvernamental al Serviciilor Publice.
Scopul constă în reglementarea integrării portalului guvernamental al serviciilor publice în cadrul Registrului de stat al serviciilor publice, în calitate de interfață de acces la servicii.
Astfel, se va crea baza normativă pentru implementarea și utilizarea versiunii a II-a a Portalului guvernamental al serviciilor publice.
Mai mult, va fi completată lista sistemelor informaționale partajate, întrucât au fost instituite un șir de sisteme informaționale partajate noi, printre care: MDelivery, Catalogul semantic, MobiSign etc, totodată fiind operate modificări la actele normative ce reglementează sistemele informaționale partajate instituite.
Reglementările operate vor spori accesul la informațiile aferente prestării serviciilor publice și facilitarea accesului la toate serviciile publice după principiul „ghișeului unic”, care permite persoanei să apeleze la serviciile publice printr-o interfață unică.
Implementarea noilor prevederi nu necesită alocarea resurselor financiare suplimentare de la bugetul de stat.