În Republica Moldova a fost testată în premieră tehnologia 5G

„De fiecare dată am trăit emoții deosebite în momentele în care operatorii din Republica Moldova au trecut de la o generație de tehnologii la alta. Cunosc emoțiile pe care le trăiesc colegii, dar și emoțiile clienților care sunt în așteptarea tehnologiilor și a soluțiilor noi. Pe lângă muncă și efort, în spatele acestor realizări sunt investiții enorme.  Republica Moldova a demonstrat că merită să se facă investiții aici, iar clienții noștri sunt foarte receptivi la tot ce înseamnă tehnologii noi”. Declarația a fost făcută de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, la evenimentul de prezentare și testare a tehnologiei 5G, de cătreGrupul Orange în Republica Moldova.

Strategia 5G a Grupului Orange se bazează pe trei componente: îmbunătăţirea benzii mobile de mare viteză, acces de mare viteză în ceea ce priveşte reţeaua fixă şi aplicații noi pentru a sprijini transformarea digitală a afacerilor. Până în anul 2020, testele ce vizează aceste trei zone vor pregăti sosirea 5G atât pentru consumatori, cât și pentru clienții business.

Potrivit lui Chiril Gaburici, sectorul IT se dezvoltă rapid și Republica Moldova vine cu o ofertă generoasă pentru companiile din sectorul TIC prin intermediul Parcurilor IT. În acest sens Guvernul a întreprins pași  importanți pentru valorificarea pe deplin a principalilor factori de competitivitate IT.

„Cred cu tărie că, trebuie să existe colaborare, suficiente argumente și o motivație puternică din partea Guvernului astfel încât operatorii să continue să investească în țara noastră. Republica Moldova ar putea servi drept o țară de testare a tehnologiilor performante. În acest context, încurajez operatorii să investească și să crească aici în Republica Moldova”, a precizat ministrul în discursul său.

Directorul operațional Orange Group pentru regiunea europeană, Jean-Marc Vignolles, a menționat că Republica Moldova se arată foarte deschisă inovațiilor tehnologice, mai mult ca atât, apreciază eforturile depuse de Guvern pentru a facilita inovația și educația digitală. „Datorită beneficiilor și facilităților oferite de parcul IT, compania Orange si-a extins activitățile, acum oferim servicii și altor operatori, din alte țări, în timp ce ne aflăm pe teritoriul Republicii Moldova. Prin testul de astăzi reiterăm disponibilitatea Grupului de a investi în Moldova pentru a le oferi clienților cele mai bune experiențe în conectivitate”, a spus Jean-Marc Vignolles.

5G este generația a cincea de viteză în telefonia mobilă, aceasta fiind succesoarea tehnologiei 4G. Odată cu implementarea noii tehnologii viteza transferului de date va crește, iar timpul de răspuns va fi îmbunătățit.

Imagini: