La Bruxelles are loc Conferința internațională intitulată „Finanțarea tranziției verzi și a tranziției net zero în țările Parteneriatului Estic al UE și Asia Centrală”
Conferința internațională se desfășoară în perioada 19-20 septembrie 2023 și reunește un grup de state aflate în tranziție verde și net-zero.
Scopul evenimentului este identificarea provocărilor cheie și a căilor de urmat pentru a racorda cele mai bune mecanisme financiare cu reformele politice pentru accelerarea și extinderea investițiilor verzi în perioada post-COVID și în contextul crizei din regiune.
În cadrul Conferinței sunt prezentate progresele înregistrate de țările din Parteneriatul Estic al UE (PaE) și Asia Centrală în ceea ce privește investițiile în tranziția verde și net-zero. Tot aici, sunt puse în discuți măsurile esențiale pentru accelerarea investițiilor publice verzi, creșterea disponibilității finanțării verzi, a obligațiunilor verzi, utilizând o serie de instrumente, precum și reorientarea fluxurilor de capital privat pentru a sprijini ecologizarea dezvoltării economice a regiunii.
În cadrul conferinței au participat oficiali guvernamentali relevanți din Ministerele Mediului, Dezvoltării Economice, Finanțelor și Energiei din țările Parteneriatului estic și Asia Centrală, reprezentanți ai instituțiilor UE și ai instituțiilor financiare internaționale, precum și facilități de finanțare multilaterală, organizații internaționale și țări donatoare, experți din sectorul financiar și al pieței de capital, precum și din mediul academic, consultanți, oficiali ai inițiativelor ecologice/conexe climatice, ONG-uri de mediu și alții.
Veronica Arpintin, secretară de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării a venit cu o prezentare în cadrul conferinței, în care a vorbit despre promovarea economiei verzi și durabile și aportul ministerelor de resort din țara noastră, în implementarea programelor de susținere.
“Dezvoltarea economică verde și durabilă este unul dintre obiectivele importante ale Guvernului Republicii Moldova, cu mandat pentru Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. Viitorul pe care ni-l dorim este verde și incluziv. Economia verde în dezvoltarea mediului de afaceri este foarte importantă. Lucrăm mult pentru elaborarea cadrelor normative pentru ca toate companiile să poată accesa fonduri verzi și să dezvoltăm cultura verde de consumator, pentru o viață calitativă și ecologică” a menționat secretara de stat Veronica Arpintin.
Tranziția verde oferă oportunități importante pentru țările din întreaga lume. La nivel global, există o necesitate stringentă de a adopta și implementa politici ambițioase de mediu, climă și energie în lumina triplei crize planetare: a schimbărilor climatice, a poluării mediului și a pierderii biodiversității, cu care se confruntă omenirea în prezent.
Evenimentul este co-organizat de OCDE și CE în cadrul programului „Uniunea Europeană pentru mediu” (EU4Environment) și este sprijinit de Ministerul Federal al Mediului, Conservării Naturii, Siguranței Nucleare și Protecției Consumatorilor din Germania.