La Moscova a avut loc ședința Comisiei moldo-ruse de cooperare economică

29 noiembrie, Chișinău – Vicepremierii Republicii Moldova și Federației Ruse, Octavian Calmâc și Dmitrii Rogozin, au semnat astăzi la Moscova Protocolul ședinței Comisiei moldo-ruse de cooperare economică, care are ca parte componentă Planul de acțiuni pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre două state pentru anii 2016 – 2017.

Documentele includ acţiuni prioritare de cooperare bilterală în domeniul comerţului, mediului de afaceri,  în sectorul energetic, transporturi, agricultură, industrie, migrație și sfera umanitară, precum și colaborarea regională, etc.

În domeniul comerţului partea moldovenească a pledat pentru eliminarea taxelor vamale impuse de Federaţia Rusă la 19 categorii de mărfuri și măsurilor netarifare aplicate la exportul de produse agroalimentare, inclusiv pentru bauturile alcoolice. Tema respectivă, care a fost abordată în luna noiembrie curent, și de Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, în adresarea sa către Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, la moment se examinează, iar o decizie finală urmează a fi adoptată la întrevederea șefilor de state.

În cadrul discuțiilor de la Moscova s-a reuşit depăşirea problemei în domeniu transporturilor, partea rusă angajându-se să ofere 75.000 de autorizatii pentru transportatorii noştri în Federaţia Rusă şi 750 de autorizatiii pentru a tranzita teritoriul Federaţiei Ruse spre ţări terţe, lucru care va facilita foarte mult comerţul între ambele state, dar şi exporturile noastre spre ţări cum ar fi Kazahstan, Kârgâstan, etc. Potrivit ministrului Economiei, Octavian Calmîc, ”sigur că suplimentar părţile trebuie să semneze un acord, care a fost agreat şi a fost convenit. Acest lucru trebuie să se întâmple în trimestru unu al anului 2017 şi imediat după aceasta Federaţia Rusă va pune la dispoziţie toate aceste cantităţi de acte permisive pentru transportatorii din Republica Moldova”. Este de mentionat că în anul curent Republica Moldova a beneficiat doar de câteva mii de autorizații pentru transportarea mărfurilor spre Federația Rusă și doar 50 de autorizații de tranzit spre țări terțe.

Referindu-se la colaborarea în sectorul energetic, s-a convenit că părţile vor crea toate conditiile necesare și vor contribui la semnarea contractelor pe termen mediu între ”Moldovagaz” şi ”Gazprom” privind livrarea gazelor naturale şi tranzitarea acestora pe terioriul Republicii Moldova până la finele anului curent.

Vorbind despre cooperarea în domeniul agroalimentar, a fost abordată problema eliminării restricțiilor pentru exportul producției vinicole, produselor de origine vegetală și animală din Republica moldova către Federația Rusă, precum și despre consolidarea eforturilor pentru deschiderea Centrului de expoţizii ”Moldova” pe teritoriul VDNH până la  1 aprilie 2018.

Pentru impulsionarea cooperării în domeniul mediului de afaceri, în cadrul Comisiei a fost semnat Memorandumul de colaborare între Camera de Comerț și Industriei a Moldovei și Consiliul de Afaceri pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Federației Ruse. Poziția Republicii Moldova este de a trece de la liste de companii autorizate la import în Federația Rusă la cerințe nediscriminatorii, care vor fi respectate de agentii economici naționali, iar supravegherea realizării acestora să fie efectuată de către structurile relevante ale Republicii Moldova.

În cadrul ședinței Comisiei moldo-ruse de cooperare comercial-economică, care a avut loc după o pauză de 4 ani, părțile au examinat și aprobat un șir de măsuri care urmează a fi realizate în contextul impulsionării relațiilor bilaterale comercial-economice și de alt gen dintre Republica Moldova și Federația Rusă. Salutând reluarea lucrărilor Comisiei, viceprim-ministrul Octavian Calmîc a menționat că țara noastră este interesată în dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Federația Rusă pe toate dimensiunile. În context, ministrul Economiei a menționat că în scopul stabilirii unor relații directe dintre mediul de afaceri din ambele state, în delegația Republicii Moldova au fost incluși reprezentanți din diferite regiuni ale țării, inclusiv UTA Găgăuzia și raioanele de est.

Împortanța reluării lucrărilor Comisiei a fost menționatî și de vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin, care a menționat că aceasta este o platformă foarte bună atât pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, cât și soluționarea problemelor apărute între două state pe parcursul ultimelor patru ani. ”Ședința de astăzi a demonstrat că noi putem ajunge la un consens când este vorba despre soluționarea problemelor apărute în diferite domenii, reieșind din interesele noastre naționale”, a menționat oficialul rus.

Următoarea ședință a Comisiei moldo-ruse de cooperare comercial-economică va avea loc în 2017 la Chișinău.

Imagini: