La Roma s-a desfășurat reuniunea Comisiei mixte Moldo-Italiană în domeniul transportului rutier internațional de mărfuri și pasageri

Secretarul de Stat, Serghei Bucataru a participat în calitate de co-președinte la reuniunea Comisiei mixte Moldo-Italiană în domeniul transportului rutier internațional de mărfuri și pasageri, care s-a desfășurat la Roma, Italia.

În cadrul reuniunii părțile au discutat subiecte legate de fluidizarea transportului internațional  rutier între cele două țări, iar delegația Republicii Moldova a subliniat necesitatea dezvoltării transportului regulat de pasageri, principalele cauze fiind conectivitatea sporită și performanțe pozitive, inclusiv dezvoltarea transportului turistic. 

Astfel, delegațiile au efectuat un schimb de opinii și au remarcat dinamica ascendentă a schimburilor comerciale dintre țări care în anul 2018 au constituit 699,1 milioane de dolari, exporturile majorându-se cu 31,20%, importurile cu 17,6%, iar 78% se realizează pe cale rutieră.

În urma negocierilor, partea italiană a suplinit cu 20% cota de autorizații stabilită pentru anul 2019, întru efectuarea transportului bilateral/tranzit cu vehicule de categoria EURO III, însoțite de certificate tip CEMT).

Totodată, membrii delegației au convenit de comun acord că lansarea serviciilor de transport regulat de pasageri sunt esențiale pentru mobilitatea persoanelor între Republica Moldova și Republica Italiană, astfel fiind necesară proceduri simplificatoare de autorizare a acestor servicii.

La final, părțile au confirmat necesitatea dezvoltării continue a relațiilor în domeniul transportului rutier internațional de pasageri și mărfuri între cele două țări, în vederea consolidării relațiilor bilaterale.

Imagini: