Mai multă transparență: Camere de corp pentru inspectorii de la ISSPNPC
Un lot de 30 de camere corporale a fost donat Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protectia Consumatorului din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Necesitatea echipamentului este de a asigura dezvoltarea digitală a instituției, transparența și eficientizării proceselor de activitate, precum și reducerea semnificativă a corupției.
Utilizarea acestor camere video va contribui la responsabilizarea inspectorilor în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, iar înregistrările video vor contribui la constatarea contravențiilor/infracțiunilor, la necesitate. Toate acestea vor avea drept scop asigurarea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor, supraveghere a pieței, dar și respectarea intereselor economice.
„Vrem ca antreprenorii să aibă încredere în corectitudinea și transparența procedurilor și să reducem temerile și incertitudinile în privința verificărilor. Tocmai de asta ambele părți vor avea acces la video. Un instrument tare util în eventualitatea unui litigiu. Camerele vor asigura o protecție împotriva oricărei încercări de mituire. S-o recunoaștem: încrederea cetățenilor și antreprenorilor este una nu prea înaltă și trebuie să contribuim la îmbunătățirea situației”, a menționat viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
Șefa secției Cooperare din delegația UE în Republica Moldova, Magdalena Mueller-Uri a reiterat susținerea europeană pentru instituțiile de stat și antreprenorii moldoveni.
„Uniunea Europeană oferă sprijin instituțiilor statului cu funcții de control pentru a le îmbunătăți capacitățile și pentru a reduce riscurile de corupție. Utilizarea camerelor corporale în timpul inspecțiilor va ajuta Inspectoratul să asigure integritatea, profesionalismul și transparența. Acest lucru va proteja inspectorii de potențiale acuzații de corupție care ar putea afecta reputația instituției și, pe de altă parte, acest lucru va proteja comunitatea de afaceri de potențiale abuzuri și le va oferi un sentiment de securitate și transparență”, a menționat Magdalena Mueller-Uri.
„Prin donarea acestui echipament, chiar și ca un suport relativ modest, sperăm să contribuim la transparență și încrederea în instituție. Guvernul Germaniei, în colaborare cu Uniunea Europeană, va continua să sprijine astfel de inițiative care vor ajuta Republica Moldova în parcursul său de aderare la Uniunea Europeană”, a precizat șefa Cooperare, Ambasada Republicii Federale Germania, Merle Kreibaum.
„Această inițiativă la care asistăm astăzi este una ce va aduce beneficii fiecărui cetățean al Republicii Moldova, oferind, totodată, o creștere a încrederii în serviciile publice. Sunt foarte curioasă să văd cum toți inspectorii vor purta aceste camere și cum acestea vor funcționa. Tehnologia în cauză oferă posibilitatea stocării înregistrărilor, reprezentând totodată o măsură preventivă împotriva abuzurilor asupra inspectorilor și un scut împotriva corupției”, a ținut să menționeze directoarea de țară, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) Moldova, Claudia Hermes.
Șeful Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protectia Consumatorului din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Sergiu Dărănuță, a mulțumit donatorilor și a menționat importanța acestor sisteme pentru respectarea drepturilor consumatorilor și antreprenorilor.
Donația echipamentului a fost posibilă cu sprijinul proiectului „Consolidarea statului de drept și a mecanismelor anticorupție în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) Moldova.