Mai multe localități din țară vor beneficia de granturi pentru reabilitarea sistemelor de iluminat public 

17 iunie, Chișinău – Fondul pentru Eficiență Energetică (FEE) a semnat astăzi acorduri de finanțare nerambursabile pentru reabilitarea sistemelor de iluminat public, în sumă de peste 15 milioane de lei, cu nouă localități din țară. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Săptămânii Energiei Durabile 2016, desfășurată cu sprijinul Uniunii Europene. 

Prezent la eveniment, viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a menționat că Republica Moldova depune eforturi considerabile pentru atingerea obiectivelor UE de îmbunătățire a eficienței energetice și promovare a energiei durabile în țară, din perspectiva angajamentelor asumate, aliniate la acquis-ul comunitar. ” În acest context, obiectivul general al evenimentului de astăzi este creșterea calității vieții, prin implementarea unui sistem de iluminat public modernizat, eficient din punct de vedere energetic şi economic, care va avea efecte benefice însemnate pe termen mediu şi lung asupra locuitorilor prin îmbunătățirea condițiilor sociale şi economice în cadrul comunităților”, a specificat Valeriu Triboi.

Viceministrul Economiei a mai punctat că în cadrul ședințelor Consiliului de Administrare a Fondului în prima jumătate a acestui an au fost aprobate 13 proiecte în valoare totală de circa 28 milioane de lei, dintre care FEE va finanța circa 21 milioane lei. Proiectele aprobate vor contribui la obținerea a 1255 MWh economii de energie și o reducere a emisiilor de CO2 de 530 tone anual.

Alexandru Botnari, primarul orașului Hâncești, localitate beneficiară de grant, a specificat că datorită acestui proiect se va reuși nu doar instalarea iluminatului public pe marea majoritate a  strāzilor,  dar va asigura și un consum mult mai mic de energie, va diminua cheltuielile administrației publice locale.

Apelul de propuneri de proiect destinat modernizării sistemelor de iluminat public a fost lansat în iunie 2014, la etapa inițială autoritățile publice locale depunând la FEE scrisori de solicitare. La următoarea etapă, au fost depuse Descrieri detaliate de proiecte, în baza cărora au fost evaluate și aprobate solicitările de grant. 

În urma evaluării propunerilor inițiale de proiect, au fost selectate propunerile depuse de 47 de localități, în valoare totală de 101,36milioane lei, grantul solicitat de la FEE fiind de 75,73 milioane lei. Fondul pentru Eficiență Energetică va finanța proiecte de modernizare a sistemelor de iluminat public după principiul ”primul venit, primul servit”, deoarece suma alocată în acest sens, de 50 milioane lei, este mai mică decât cea solicitată de autoritățile publice locale. Localitățile beneficiare vor trebui să asigure o contribuție financiară proprie în mărime  de pânā 25 la sută din suma investițiilor.

Consiliul de Administrare a Fondului a aprobat solicitările înaintate de primăriile orașelor Nisporeni, Călărași, Ialoveni, Hâncești, precum și satelor Răzeni (raionul Ialoveni), Olișcani și Șestaci (Șoldănești), Speia (Anenii Noi), Frumușica și Chioselia Mare (Cahul), Corlăteni (Râșcani), Carabetovca (Basarabeasca) și comuna Crasnoarmeiscoe din raionul Hâncești.

Imagini: