Managerii Incubatoarelor de Afaceri au fost informați despre programele de suport ODIMM, pentru dezvoltarea mediului de afaceri local și regional

Managerii celor 11 incubatoare de afaceri au participat la un atelier de lucru, cu genericul “Transformă problemele comunității tale într-o afacere de succes“, care a constat dintr-o sesiune de informare privind programele de suport.

Au fost prezentate procedurile de evaluare a dosarelor aplicate in cadrul programelor gestionate de ODIMM și manualul operațional privind procedura internă de procesare.

Evenimentul a fost organizat de către Organizația de Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, având drept scop consolidarea capacităților manageriale ale administratorilor Incubatoarelor de Afaceri din Moldova.

La sesiunea de informare au participat cele 11 incubatoare de afaceri, membri ai Rețelei Incubatoarelor de Afaceri din Moldova și centrele de consultanță și asistență în afaceri din cadrul Consiului Raional Taraclia și Căușeni.

Ulterior, managerii incubatoarelor de afaceri s-au întâlnit cu ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, care a încurajat activitatea acestora, menționând că “Incubatoarele de afaceri sunt foarte importante, fiind suportul cheie al politicilor de suport al Ministerului Economiei în regiunile țării. Considerăm că dezvoltarea și producerea regională este esențială, iar programele ODIMM trebuie să fie aduse în regiuni, prezentate anrtreprenorilor și susținuți pentru a pregăti proiecte bine definite, astfel încât să asigurăm locuri de muncă și procesare de materii prime.”

În cele unsprezece Incubatoare de Afaceri își desfășoară activitatea circa 263 de companii rezidente. În total au fost create 830 locuri de muncă, dintre care 372 pentru femei și 330 pentru tineri.

Membrii Rețelei Incubatoarelor de Afaceri din Moldova sânt incubatoarele Ștefan-Vodă, Dubăsari, Leova, Ceadâr-Lunga, Rezina, Nisporeni, Sângerei, Soroca, Cimișlia, Cahul și Călărași.

Imagini: