MEI a început prelucrarea datelor privind sectoarele de drum care urmează a fi incluse în Programul „Drumuri Bune 2 pentru Moldova”

Ministerul Economiei și Infrastructurii informează că, termenul impus de prezentare a propunerilor privind sectoarele de drum care urmează a fi incluse în Programul „Drumuri Bune 2 pentru Moldova” în  anul 2019 a fost 15 decembrie 2018, astfel a fost inițiată prelucrarea datelor primite de la Consiliile Locale.

Procesul de colectare a propunerilor a demarat la data de 11.10.2018 până la 30.11.2018 pentru APL I și de pe 07.11.2018 până pe 15.12.2018 pentru APL II. La moment, sunt așteptate propunerile de la încă 13 Autorități Publice Locale.  

„Acest proiect este unul foarte important pentru dezvoltarea infrastructurii drumurilor în anul 2019. Noi am început deja prelucrarea datelor parvenite de la Consiliile raionale. Suntem în așteptarea propunerilor din partea raioanelor care nu au reușit să transmită informația privind sectoarele de drum care urmează a fi incluse în proiect, pentru anul 2019. Odată recepționată, această informație urmează a fi prelucrată în cel mai scurt timp”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.

Programul „Drumuri Bune 2 pentru Moldova” a fost lansat la începutul lunii octombrie 2018, şi prevede reparația și construcția a circa 2600 kilometri de drum în toate raioanele țării, în anul 2019. În cadrul Programului național „Drumuri Bune pentru Moldova”, în anul 2018 au fost reabilitați 1600 de km de drum.

Imagini: