Mesajul de felicitare al viceprim-ministrului, ministrului Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, cu prilejul Zilei Aviației Civile

Stimați prieteni,
Cu prilejul Zilei Aviației Civile a Republicii Moldova adresez cele mai sincere felicitări și urări de bine tuturor angajaților, care activează în domeniul aviației civile. Pe această cale îmi ne exprim recunoştinţa pentru activitatea desfăşurată, dorind tuturor sănătate, prosperitate, un cer senin şi împlinirea aspirațiilor dumneavoastră.
Vă mulțumesc pentru dedicația şi profesionalismul de care daţi constant dovadă. Prin aceasta, contribuiți zilnic la siguranța și la securitatea zborurilor din şi spre Republica Moldova, dar și la transformarea transportului aerian în unul mult mai accesibil și atractiv.
Dezvoltarea ascendentă a acestui sector este una din prioritățile Guvernului Republicii Moldova, având drept obiectiv final plasarea transportului aerian pe primul loc după siguranţă, rapiditate, număr de pasageri, etc. Astăzi aviaţia este unul dintre domeniile care se află într-o continuă evoluţie şi care denotă trenduri pozitive de dezvoltare, inclusiv prin realizare unor proiecte ambițioase de modernizare a infrastructurii, parcului avia, servicii prestate, etc.
Sunt sigur că datorită profesionalismului dumneavoastră vom reuși să transformăm domeniul național al aviației civile în unul din liderii regionali, care va oferi servicii de performanță atât pentru orice cetățean, cât și agent economic.
Vă urez succes în îndeplinirea misiunii nobile de asigurare a unor servcii de transport aerian accesibile, sigure si calitative, dorindu-vă multă sănătate, fericire și împlinirea aspirațiilor personale!
Cu respect,
Octavian Calmîc,
viceprim-ministru,
ministru al Economiei și Infrastructurii