Ministerul Economiei participă la fortificarea managementului resurselor umane ale autorităţilor publice locale

Secţia Resurse umane din cadrul Ministerului Economiei, la iniţiativa Cancelariei de Stat, a organizat la 15 mai curent, o vizită de studiu pentru angajaţii subdiviziunilor resurse umane din cadrul autorităţilor publice locale (APL).

La întrunire au participat 10 angajaţi ai APL din mai multe raioane ale ţării, iar obiectivul general al întrunirii fiind schimbul de experienţă şi informarea participanţilor privind subiectele esenţiale pentru activitatea secţiilor desponsabile de managementul resurselor umane. Printre subiectele abordate au fost reflectarea activităţii pe proceduri de personal (fişa postului, statul de personal, ocuparea funcţiei publice vacante, perioada de probă a FPD, evaluarea performanţelor profesionale, dezvoltarea profesională continuă, motivarea funcţionarilor publici, e.t.c), precum şi instrumentele de gestionare a resurselor umane (dosarul personal model nou, SIA „Registrul funcţiilor publice şi al funcţionarului public”).

Evenimentul a oferit participanţilor oportunitatea de a învăţa din experienţa împărtăşită de colegii  din cadrul Ministerului Economiei privind managementul resurselor umane.