Ministrul Anatol Usatîi a avut o întrevedere cu reprezentanții Agenției TIKA

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a avut o întrevedere cu Mahmut Çevik, directorul Departamentului pentru Balcani și Europa de Est al Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA) și cu reprezentanți ai Ministerului Educației din Republica Tatarstan, care se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova.

Oficialii au discutat despre implementarea proiectului pentru construcția unui Colegiu Industrial la Comrat, UTA Găgăuzia, cu suportul financiar al TIKA, lucrările căruia vor demara anul acesta. 

Anatol Usatîi a apreciat asistența tehnică și financiară a Turciei acordată țării noastre prin intermediul TIKA, menționând totodată că, construcția acestui colegiu va fi una esențială în procesul de pregătire profesională a tinerilor specialiștilor, care prin munca lor vor contribui la edificarea unei economii durabile bazate pe inovare și cunoaștere.

Directorul Departamentului Mahmut Çevik a precizat că: „Educația a fost mereu o prioritate pentru TIKA, în acest context ne dorim parteneriate durabile între instituțiile de învățământ din ambele țări. Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă vrea să finanțeze în continuare proiecte care vor veni în beneficiul cetățenilor moldoveni”.

Oficiul Coordonator al Programelor TIKA din Chişinău de pe lângă Guvernul Republicii Turciei a început activitatea sa pe data de 15 iunie 1994. Din momentul formării în anul 1992 până în prezent Agenția TİKA a realizat mai multe proiecte în primul rând din domeniile alimentării cu apă potabilă și igienei, sănătății, educației, îmbunătățirii infrastructurii administrative, civile şi agricole, şi va continua realizarea proiectelor și activităților de cooperare din aceste domenii.

Imagini: