Ministrul Anatol Usatîi a participat la o ședință prezidată de Prim-miniștrii Republicii Moldova și Ucrainei

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, aflat astăzi într-o vizită de lucru la Kiev, a participat la ședința prezidată de Prim-miniștrii Republicii Moldova și Ucrainei.

În cadrul evenimentului, au fost examinate un șir de subiecte care implică decizia ambelor Guverne, precum: autorizațiile bilaterale de transport, Acordul de liberalizare a transportului rutier și aerian, omogenizarea procedurilor vamale, controlul unic la punctele de trecere a frontierei de stat și altele.

Subiectul autorizațiilor bilaterale de transport a fost abordat în mod special de Prim-ministrul Chicu, dat fiind faptul că stocul acestora a fost epuizat recent și există cerere din partea transportatorilor moldoveni.

În rezultatul discuțiilor, subiectul autorizațiilor de transport a fost soluționat pozitiv și, de săptămâna viitoare, un număr suficient de autorizații vor fi disponibile pentru transportatorii moldoveni.

Imagini: