Ministrul Anatol Usatîi în discuții cu Misiunea USAID despre dezvoltarea comerțului electronic
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a avut astăzi o ședință cu reprezentanții Misiunii USAID în Moldova, în cadrul căreia s-a discutat despre perspectivele de cooperare și impulsionare a procesului de digitalizare a economiei naționale, precum și despre dezvoltarea comerțului electronic, ținând cont de recomandările menționate în Studiul rapid privind dezvoltarea comerțului electronic în Republica Moldova, elaborat de experții Programului USAID Reforme Structurale în Moldova.
Anatol Usatîi a declarat că digitalizarea economiei naționale și dezvoltarea comerțului electronic este o prioritate națională pentru Republica Moldova, iar criza generată de COVID-19 a intensificat și mai mult necesitatea cooperării eficiente a instituțiilor de resort în elaborarea politicilor în acest sens cu implicarea sectorului privat și a partenerilor de dezvoltare.
Potrivit experților USAID, Republica Moldova trebuie să identifice măsuri stimulatorii stringente pentru impulsionarea procesului de digitalizare. La moment, politicile guvernamentale și regimurile de reglementare se îndreptă în direcția corectă, însă sunt necesare eforturi suplimentare pentru o transformare mai rapidă, de asemenea se atestă unele constrângeri privind metodele de interacțiune la distanță dintre Guvern, business și consumatori. În același timp, este necesar de susținut micii antreprenori despre importanța vizibilității și investițiile de imagine.
Ministrul Anatol Usatîi a mulțumit directorului Misiunii USAID, Scott D. Hocklander și întregii echipe pentru elaborarea unui asemenea studiu complex și suportul acordat Republicii Moldova în procesul de dezvoltare a comerțului electronic, necesar de implementat cu pași rapizi ca urmare a crizei pandemice.
La final, părțile au convenit să colaboreze intens în procesul de digitalizare a economiei naționale și a dezvoltării comerțului electronic.
Menționăm că Studiul rapid privind dezvoltarea comerțului electronic în Republica Moldova a fost elaborat în baza unei serii de interviuri online, ce au vizat identificarea obstacolelor critice pentru dezvoltarea comerțului electronic. În cadrul studiului au fost intervievați reprezentanții autorităților și instituțiilor publice, partenerii de dezvoltare, sectorul asociativ, companiile de logistică, furnizorii de soluții TIC și de plăți online, ÎMM-uri și comercianți online.