Ministrul Chiril Gaburici a verificat începutul lucrărilor de reabilitare și construcție a drumului național M3 – sectoarele Porumbrei-Cimișlia și drumul de ocolire a orașului Comrat

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a verificat începutul lucrărilor de reabilitare și construcție a drumului național M3 – sectoarele Porumbrei-Cimișlia și drumul de ocolire a orașului Comrat, cu o lungime totală de 37,27 km. Lucrările sunt efectuate de compania ONUR Taahhut Tasimacilik Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S. din Turcia, iar costul acestora este de circa 59,4 milioane de euro.

Chiril Gaburici a discutat cu reprezentanții companiei ONUR despre planul de lucru pentru anul 2019, eventualele riscuri care pot apărea în procesul de executare a lucrărilor și acțiunile necesare pentru respectarea termenilor de realizare a acestora.

„Mizăm pe responsabilitatea și profesionalismul antreprenorilor în realizarea calitativă a celor două proiecte de construcție a tronsoanelor. Aceste drumuri sunt unele de importanță națională, întrucât asigură legătura capitalei  și zonei de centru cu singurul port cu acces la bazinul țărilor Mării Negre. Mai mult ca atât, apreciez faptul că administrația companiei ONUR va angaja în procesul de lucru muncitori și specialiști din Republica Moldova, aproximativ 95 %. Astfel, vom putea prelua experiența și tehnicile noi în materie de infrastructură a drumurilor”, a afirmat Chiril Gaburici.

Proiectul de reabilitare în două faze a drumului Porumbrei – Cimișlia prevede construcția a 19,01 km de drum nou, cu 4 benzi de circulație. Faza 1 presupune lucrări de terasament pe întreaga lățime a drumului, construcția sistemului de drenaj al apelor pluviale, așternerea îmbrăcămintei rutiere pentru 2 benzi de circulație și asigurarea conservării terasamentelor prevăzute pentru Faza 2.

Drumul de ocolire a orașului Comrat presupune construcția a circa 18,3 km de drum nou, cu două benzi de circulație. În cadrul contractului se regăsesc lucrări de terasament, construcția sistemului de drenaj al apelor pluviale, așternerea îmbrăcămintei rutiere, construcția a 6 poduri/pasaje și instalarea iluminatului stradal.

Reprezentanții companiei ONUR Taahhut Tasimacilik Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S. au precizat că timpul planificat pentru finalizarea lucrărilor este de 36 luni şi 12 luni pentru perioada de notificare a defecțiunilor. „Avem experiența necesară pentru a garanta cetățenilor Republicii Moldova calitate și operativitate în executarea lucrărilor. Ne bucurăm că putem contribui direct la modernizarea infrastructurii drumurilor din Republica Moldova. ”, a menționat Ihsan Cetinceviz, vicepreședintele companiei.

Amintim că, Administrația de Stat a Drumurilor a semnat la data de 11 septembrie 2018 două contracte pentru construcția unor sectoare ale drumului național M3 Porumbrei – Cimișlia precum și construcția drumului de ocolire a orașului Comrat. În urma achiziției internaționale ambele contracte au fost adjudecate companiei ONUR Taahhut Tasimacilik Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S. din Turcia. Contractele sunt parte a Programului din Sectorul Drumurilor, realizat cu suportul financiar al Băncii Europene de Investiții.

Imagini: