Ministrul Economiei a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Agenției Franceze pentru Dezvoltare

Ministrul Economiei a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Agenției Franceze pentru Dezvoltare, în cadrul căreia s-a vorbit despre situația economică în regiune și în țară și despre provocările generate de crize, dar și despre potențiale soluții ale acestora.

Părțile au discutat despre prioritățile de dezvoltare ale Moldovei, programele și posibilitățile de colaborare.

Ministrul Gaibu a salutat interesul Agenției Franceze pentru Dezvoltare și a reiterat  prioritatea Guvernului de creare a unor instrumente de finanțare mai prielnice pentru efectuarea investițiilor, care ar susține antreprenorii și ar crea mai multe locuri de muncă.

Sergiu Gaibu a ținut să vorbească, în context, și despre programele ODIMM, care aduc rezultate și istorii de succes în dezvoltarea businessurilor mici.

La rândul lor, reprezentanții Agenției și-au manifestat intenția de a participa la realizarea proiectelor investiționale în Republica Moldova, menționând că încearcă să susțină un model de dezvoltare sustenabilă în mai multe domenii, printre care și dezvoltarea unei economii durabile și incluzive.

Agenția Franceză pentru Dezvoltare  este o organizație a guvernului francez care finanțează proiecte de dezvoltare durabilă, în țările în curs de dezvoltare.

Imagini: