Ministrul Economiei a discutat cu experții Băncii Mondiale implementarea proiectului SACET

25 aprilie, Chișinău – Programului de restructurare a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) și etapele următoare ale implementării proiectului ”Îmbunătățirea eficienței sistemului alimentării centralizate cu energie termică” au fost discutate astăzi de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, cu un grup de experți ai Băncii Mondiale, condus de Sandu Ghidirim.

Potrivit vicepremierului Octavian Calmîc realizarea acestui proiect este extrem de importantă pentru Republica Moldova, deoarece va permite eficientizarea sistemului alimentării centralizate cu energie termică, asigurând locuitorii capitalei cu servicii de calitate.

În cadrul dialogului a fost discutată și modalitatea de reconectare a instituțiilor publice la SACET, inclusiv a noilor sub-stații termice individuale, a rețelelor termice asociate, precum și etapele următoare de implementare ale Planului de acțiuni pentru optimizarea reglementării SACET.

La rândul său, Sandu Ghidirim a menționat unele progrese înregistrate în restructurarea datoriilor în SACET, inclusiv revizuirea de către Gazprom a Proiectului Memorandumului de Înțelegere privind restructurarea datoriilor în SACET, propus de Termoelectrica către  Moldovagaz și finalizarea inițierii unui program de asistență tehnică  în sprijinul dezvoltării capacităților instituționale și tehnice ale ANRE. Activitatea a fost propusă pentru finanțare de către Guvernul Suediei, prin intermediul unui fond fiduciar administrat de Banca Mondială.