Ministrul Gaibu la Forumul de Investiții ”Invest Găgăuzia 2022”: ”Tendințele industriilor la nivel internațional se modifică, iar țara noastră are toate premisele să asigure transformarea necesară pentru a beneficia de noile evoluții”

La Comrat are loc cea de-a 8-a ediție a Forumului de Investiții ”Invest Găgăuzia 2022”. Evenimentul a adunat reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai mediului de afaceri din Moldova, dar și din afara țării, parteneri, donatori, ambasadori. Ediția din acest an a abordat noile modele de cooperare economică, industrializarea și transformarea economiei în noile realități.

Prezent la eveniment, ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a prezentat direcțiile pe care trebuie să le urmeze țara noastră pentru a asigura o dezvoltare mai reușită a economiei și a societății în condițiile noilor realități. De asemenea, ministrul a răspuns la întrebările autorităților locale și ale jurnaliștilor prezenți la Forum.

”Dincolo de contextul actual, de crizele cu care ne confruntăm și războiul care se desfășoară la frontiera țării noastre și ne afectează, observăm o schimbare a industriilor la nivel internațional. Preferințele investitorilor se schimbă spre noi industrii, cum ar fi cea electronică, biofarma, servicii logistice, servicii la distanță. Dacă noi nu ne pliem pe aceste cerințe, ratăm oportunități importante. Tocmai de aceea, am extins și numărul de activități ce pot fi practicate în IT Parc pentru a dezvolta domeniul digitalizării, al audio-vizualului, proiectările inginerești. Vrem să oferim posibilități de dezvoltare mai rapidă. Vrem să instituim un regim facilitar precum cel de care se bucură IT Parc și în domeniul serviciilor oferite la distanță. Acest lucru este important pentru că serviciile accesate la distanță înseamnă automat acces la toată piața mondială. Nu trebuie să ai acorduri de comerț liber cu o țară anumită sau să depășești probleme de logistică”, a menționat ministrul Gaibu.

Ministrul a punctat și importanța desfășurării forumurilor de business și investiționale regionale pentru a prezenta mai bine oportunitățile de investiții locale, capacitățile și parteneriatele potențiale care pot fi dezvoltate în fiecare din regiunile Moldovei.

Reamintim că, recent, Cabinetul de miniștri a aprobat modificări la Legea cu privire la parcurile pentru tehnologia informației. Modificările permit rezidenților Parcului IT să lucreze de la distanță, din orice țară. De asemenea, au fost extinse genurile de activitate desfășurate în cadrul parcului. Noile activități vor stimula investițiile străine în țara noastră în domeniul cinematografiei, al audiovizualului, industriei muzicale și altor domenii conexe.

Lucrările Forumului durează două zile, în perioada 7-8 octombrie. Mai multe detalii și declarații, puteți găsi aici: 

Imagini: