Ministrul Railean a dispus crearea unui grup de lucru privind identificarea soluțiilor pentru pasageri și companiile aeriene naționale

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, a convocat astăzi, o ședință de lucru cu conducerea Autorității Aeronautice Civile. Subiectul discuției a vizat acțiunile realizate de autoritate în vederea respectării drepturilor pasagerilor și măsurile întreprinse de AAC urmare a vizitei ministrului Railean din 31 iulie curent la sediul autorității.

Directorul AAC, Eugen Coștei, a informat că se atestă o creștere a numărului de petiții din partea pasagerilor privind solicitările de rambursare a costului biletelor de avion. În acest context, s-a constatat și o creștere a refuzurilor de rambursare a biletelor de avion din partea operatorilor aerieni. Totuși, companiile aeriene naționale încearcă să încurajeze pasagerii să accepte vouchere în schimbul rambursării biletelor. Însă, această soluție nu este acceptată de majoritatea pasagerilor.

Luând în considerație importanța problemei, necesitatea identificării soluțiilor legale acceptabile pentru pasageri, constrângerile de ordin financiar ale companiilor aeriene naționale urmare a crizei pandemice, ministrul Railean a dispus crearea unui grup de lucru sub preşedinţia Autorității Aeronautice Civile cu participarea companiilor aeriene naționale, a Asociației Naționale a Agenților Economici de Turism din Moldova, reprezentaților societății civile care vor identifica soluțiile viabile pentru depășirea situației în care s-au pomenit pasagerii.

Grupul de lucru va transmite până la data de 1 septembrie, 2020, propunerile privind soluțiile identificate, în vederea formalizării acestora de către MEI într-un cadru normativ conform legislației în vigoare.

Totodată, Sergiu Railean a solicitat conducerii AAC realizarea tuturor acțiunilor necesare în vederea anticipării riscurilor de ordin financiar la care sunt expuse companiile aeriene naționale. În acest sens, s-a cerut de la AAC să intensifice colaborarea cu Agenția Proprietăți Publice pentru evaluarea transparentă și echidistantă a activității economico-financiare a operatrilor aerieni naționali, în conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare. Menționăm că potrivit prevederilor Hotărârii de Guvern Nr. 836/2012, art. 42, Autoritatea Aeronautică Civilă efectuează controlul respectării prevederilor legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor în transport aerian.

Imagini: