Ministrul Vadim Brînzan a prezentat domeniile prioritare de dezvoltare la cea de-a V-a reuniune a Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova
Creșterea economică, dezvoltarea sectorului energetic, îmbunătățirea mediului de afaceri, extinderea sectorului IT, reducerea tarifelor de roaming între UE și RM sunt unele din subiectele discutate de ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, la cea de-a V-a reuniune a Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova.
În cadrul reuniunii au fost făcute totalizările privind progresului implementării Acordului de asociere UE-Moldova, dar și provocările cu care se confruntă țara noastră.
„Pot anunța cu mândrie că Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Republicii Moldova. În ciuda circumstanțelor politice și economice dificile din ultimii 5 ani din Moldova, am reușit să stabilim relații economice puternice cu partenerii UE. Antreprenorii moldoveni utilizează pe deplin contingentele tarifare pentru UE și sperăm la o deschidere a pieței și pentru alte produse în viitorul apropiat”, a menționat Vadim Brînzan.
În discursul său, ministrul Economiei și Infrastructurii a precizat că urmare a implementării Acordului de Asociere, exporturile produselor moldovenești pe piața UE în anul 2019 au atins o valoare de 65% din totalul exporturilor Republicii Moldova: „Suntem bucuroși să anunțăm că Moldova a adoptat aproximativ 25000 de standarde tehnice europene, ajungând astfel, la o rată de adoptare de 91,66%. Ne bucurăm că Organul Național de Acreditare din Moldova a trecut cu succes auditul european de acreditare și a ajuns la 100% conformitate”.
Tot astăzi, Vadim Brînzan a avut o întrevedere cu președintele Consiliul Birourilor, Organizația de Management a sistemului Cartea Verde. În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre fortificarea pieţei de asigurări auto din țara noastră și identificarea unor metode viabile de combatere a falsificării polițelor de asigurare „Carte Verde”.
La finalul reuniunii Republica Moldova și UE au aprobat un comunicat comun care poate fi citit aici.