Moldova Digital Summit 2024 – Nu rata cel mai mare eveniment digital al anului!

Moldova Digital Summit revine pe 6-8 iunie, mai grandios și mai ambițios, cu sloganul “Powering a 100% digital tomorrow”. Evenimentul reafirmă angajamentul stabilit de țara noastră de a deveni un stat 100% digital până în anul 2030.

Timp de 2 zile, la Chișinău Arena este așteptată comunitatea IT, cea de afaceri, reprezentanții instituțiilor publice și organizațiilor de suport, precum și toți cei interesați de transformare digitală și promovarea unei economii digitale. 

Nume sonore ale industriei IT din Estonia, România, Ucraina, Polonia, Marea Britanie, Suedia și alte state vor fi prezente în capitala țării noastre – o oportunitate majoră pentru Republica Moldova de a-și prezenta succesele obținute în domeniul digitalizării și de a-și promova oferta pentru investitori și parteneri comerciali.

Summitul se desfășoară sub patronajul prim-ministrului Republicii Moldova, Dorin Recean, și cu susținerea directă a Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și are scopul de a consolida tranziția către o economie digitală integrată la nivel european și global.

Accesul este gratuit, toți fiind încurajați să se înregistreze pe: https://moldovadigitalsummit.md/ 

#MDS24 – strategii cheie pentru accelerarea digitală

Pe platforma evenimentului, experți din UE, SUA și Europa de Sud-Est vor prezenta publicului strategiile cheie pentru accelerarea digitală a unei societăți în 4 direcții cheie:

  • Digitalizarea serviciilor publice: modul în care un guvern 100% digital își crește eficiența și transparența.
  • Transformarea digitală a economiei și afacerilor: sprijinirea IMM-urilor, îmbunătățirea lanțurilor de aprovizionare digitale și încurajarea startup-urilor tehnologice.
  • Dezvoltarea competențelor: crearea unei forțe de muncă pregătite pentru viitor, cu competențe adaptate la necesitățile curente ale pieței, dincolo de cele tehnice, inclusiv managementul schimbării și adaptabilitatea.
  • Dezvoltarea unei infrastructuri digitale sigure: crearea unei infrastructuri moderne, sigure și reziliente ca fundament pentru o societate digitală.

“Cu circa 60% din servicii publice disponibile digital, o comunitate IT vibrantă și în continuă creștere, primul parc IT din Europa cu un impozit unic de 7%, precum și modelul fiscal unic din Europa care susține reinvestirea profitului și creșterea afacerilor, suntem perfect poziționați să devenim următorul hub digital din regiune. Ne-am propus și vom deveni un stat 100% digita integrat în economia digitală europeană și globală, iar Moldova Digital Summit este locul perfect pentru a discuta tendințe și a împărtăși idei” spune vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

Bazându-se pe succesul summitului de anul trecut, evenimentul din acest an promite să fie cu impact mai mare. Participanții vor avea ocazia să întâlnească zeci de speakeri motivaționali, să descopere antreprenori inovatori, să participe la nenumărate workshop-uri B2B, să exploreze numeroase oportunități pentru transformare digitală și să descopere o zonă expozițională extinsă de aproximativ 1000 m².

#MDS24 – peste 50 de experți renumiți în domeniu

Moldova Digital Summit va prezenta peste 50 de speakeri internaționali care vor aborda subiecte critice, inclusiv transformarea digitală la nivel guvernamental, integrarea în piața digitală, dezvoltarea unui ecosistem digital global și rolul dezvoltării capacităților, AI și securitatea cibernetică.

Pe scena principală vor urca:

  • Taavi Kotka: Pionierul e-Estonia
  • Louise Beaumont: SVP Global Open Banking & Open Finance Engagement, Mastercard
  • Steve Jarett: Chief AI Officer, Orange
  • Bogdan Putinica: Country Manager România și Moldova, Microsoft
  • Sabin Dima: Fondatorul primei platforme blockchain din lume proiectată să guverneze inteligența artificială în mod etic.
  • Andrew Wrobel: Partener fondator al platformei Emerging Europe
  • Mariana Dahan: Moldoveanca inclusă în topul celor mai influenți 100 de oameni din lume datorită experienței sale în utilizarea tehnologiei IT pentru managementul identității digitale și alții.

Summitul va găzdui peste 25 de paneluri de discuții și workshop-uri, axându-se pe depășirea provocărilor și valorificarea oportunităților în colaborarea G2B și B2B.

#MDS24 – 1.000 m² dedicat inovațiilor

În cadrul summitului participanții vor putea descoperi o zonă expozițională de aproximativ 1.000 m², unde agențiile guvernamentale, companiile, startup-urile și mediul academic, precum și alte organizații își vor prezenta inovațiile, serviciile și soluțiile digitale. În această zonă vor avea loc multiple demonstrații în timp real, inclusiv obținerea semnăturilor electronice sau ID-urilor digitale, dar și descoperi mai multe despre aplicația guvernamentală integrată a serviciilor publice digitale din Moldova – EVO. Viitorii antreprenori își vor putea înregistra afacerea chiar la summit. 

Zona se concentrează pe facilitarea conexiunilor între startup-uri, oameni de afaceri și investitori, promovând inovația și dezvoltarea conexiunilor. De asemenea, prezintă proiecte importante și cercetări colaborative, alături de expoziții interactive care demonstrează că Moldova este o destinație atractivă pentru investiții și un loc propice pentru construirea parteneriatelor de durată.

#MDS24 – pentru afaceri de succes

Pe platforma evenimentului vor fi prezentate instrumente și soluții pentru eficientizarea instituțiilor guvernamentale în furnizarea serviciilor publice către sectorul de business. În cadrul summitului se va semna un Memorandum de Înțelegere între „Moldova Innovation Technology Park (MITP)” și „Sharjah Research, Technology and Innovation Park (SRTIP)” din Emiratele Arabe Unite. Acesta stabilește un cadru de cooperare pentru promovarea inovației și dezvoltarea ambelor ecosisteme, inclusiv schimbul de cunoștințe, dezvoltarea capacităților și proiecte colaborative. Această înțelegere va stimula inovația și antreprenoriatul la nivel local, oferind noi oportunități de accesare a fondurilor de investiții și de extindere pentru companiile moldovenești.

#MDS24 – „Tekwill Expo Day” pentru micii inovatori

8 iunie – cea de-a treia zi a summit-ului – va oferi invitaților și publicului larg experiențe captivante la „Tekwill Expo Day”, str. Studenților 9/11. Vizitatorii vor putea afla despre tehnologii aplicate în procesul de educație, dar și cele mai inovative proiecte și programe de inginerie create de tineri. Evenimentul va aduce împreună participanți de toate vârstele și din toată țara pentru o multitudine de oportunități de învățare și experimentare cu ajutorul tehnologiilor, stabilire de conexiuni și networking, schimb de opinii și împărtășire de motivație. Tekwill Expo Day va include demonstrații de tehnologii, ateliere de lucru interactive, sesiuni de prezentare și activități distractive. 

Despre Moldova Digital Summit

Moldova Digital Summit reunește principalii factori de decizie din sectorul public și privat, atât la nivel local, cât și internațional, pentru a explora cele mai recente tendințe și bune practici în transformarea digitală. Summitul oferă o platformă pentru dialog și colaborare la nivel înalt despre cum să valorificăm puterea tehnologiei pentru a construi un viitor mai incluziv, sustenabil și prosper pentru Moldova.

Evenimentul este organizat de Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării împreună cu Asociația Națională a Companiilor TIC (ATIC), Agenția de Guvernare Electronică, Moldova Innovation Technology Park (MITP), Agenția de Investiții a Moldovei, Technovator, Startup Moldova și Universitatea Tehnică a Moldovei, cu susținerea strategică și financiară a Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și a Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), a Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, a Băncii Mondiale, a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, Western NIS Entreprise Fund, Proiectul OPTIM, susținut de Elveția și organizația Helvetas. 

Parteneri ai evenimentului: Mastercard, Orange Moldova, Google, Fortinet, IBM. Parteneri media: Simpals