Moldova și Cehia identifică soluții pentru sprijinirea mediul de afaceri

Secretarul de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin a avut astăzi o ședință online cu reprezentanții Ministerului Industriei și Comerțului al Republicii Cehe, în cadrul căreia au discutat despre stadiul actual al cooperării bilaterale moldo-cehe.

Părțile au analizat situația în domeniul comerțului în contextul crizei pandemice, a restricțiilor existente, precum și a măsurilor aprobate de autorități pentru sprijinirea mediului de afaceri.

„Mizăm pe continuarea unui dialog dinamic între autoritățile guvernamentale și mediul de afaceri din țările noastre.Având în vedere situația globală actuală și criza generată de pandemia COVID-19, suntem deschiși în  realizarea un schimb de experiență legat de cele mai bune practici privind măsurile economice pentru a relansa economia națională și pentru a sprijini mediul de afaceri”, a menționat Iuliana Drăgălin.

De asemenea, în cadrul întrevederii de astăzi, oficialii au discutat despre organizarea celei de-a V-a Sesiuni a comisiei interguvernamentale moldo-cehede cooperare economică, care urmează să se desfășoare la Chișinău, în semestrul II al anului 2020.

Ambele părți și-au exprimat deschiderea în vederea asigurării continuității dialogului economic bilateral și implementării proiectelor investiționale în derulare, precum și în vederea identificării noilor oportunități de cooperare.

Volumul total al comerțului bilateral dintre Republica Moldova și Cehia, în perioada ianuarie-martie 2020, a fost de 46.630 milioane de dolari. După valoarea volumului schimburilor comerciale în perioada respectivă, Republica Cehă se situează pe locul 10 printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova la nivel mondial, cu o pondere de 2,28%.

Imagini: