Persoanele fizice și juridice, inclusiv din diasporă și cetățenii străini se pot programa online pentru obținerea documentelor din arhivă

Persoanele fizice și juridice, inclusiv din diasporă, precum și cetățeni străini pot depune cereri online în scopul obținerii certificatelor, copiilor acestora, precum și extraselor din documentele de arhivă prin intermediul Sistemul informațional de programări online elaborat de Agenția Națională a Arhivelor, în comun cu Ministerul Justiției și Agenția de Guvernare Electronică. Programările prin intermediul platformei online sunt disponibile începând cu data de 16 august 2023.

Întrucât până la 1 octombrie curent, programările au fost deja rezervate prin vechiul sistem, prin telefon, programările online pot fi făcute pentru perioada de după 2 octombrie 2023.

Prin intermediul Platformei, vor putea fi efectuate programări la următoarele servicii de bază:

– Efectuarea cercetărilor în sala de studii;

– Eliberarea certificatelor, extraselor și copiilor din documentele de arhivă (inclusiv certificate tematice).

Implementarea platformei de programări online are scopul de a facilita accesul solicitanților la serviciile publice prestate de către Agenția Națională a Arhivelor, dar și de a eficientiza activitatea instituției. În acest mod, încurajăm cetățenii să utilizeze platforma respectivă. Programarea prealabilă la serviciile de obținere a certificatelor, copiilor și extraselor din documentele de arhivă este gratuită.

Platforma va putea fi accesată de pe pagina principală a instituției: www.arhiva.gov.md, secțiunea „Programări ONLINE”.

Totodată, etapa a doua a modernizării serviciilor publice prestate de către Agenția Națională a Arhivelor va cuprinde oferirea posibilității de depunere și a solicitărilor propriu-zise în format online. Procesul respectiv este rezultatul colaborării fructuoase dintre Agenția Națională a Arhivelor și Agenția de Guvernare Electronică, care va continua cu alte proiecte în beneficiul cetățenilor.