Peter Michalko:”Moldova a înregistrat progrese în implementarea Acordului de Asociere și DCFTA”

26 septembrie, Chișinău – Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministrul Economiei și Infrastructurii, a avut astăzi o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, cu ocazia începerii misiunii sale diplomatice în țara noastră.

Oficialii au trecut în revistă  principalele subiecte ce ţin de cooperarea dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, fiind adusă o apreciere înaltă succeselor înregistrate de către țara noastră  în vederea implementării Acordului de Asociere şi DCFTA. ”Mă bucur să vin în Republica Moldova în perioada când au fost înregistrate progrese semnificative în implementarea Acordului de Asociere, a Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, de creștere a schimburilor comerciale, etc. În context, vreau să accentuez că voi depune toate eforturile și experiența profesională pentru a dezvolta și aprofunda relațiile noastre pe toate dimensiunile”, a menționat Ambasadorul UE.

Peter Michalko a menționat interesul Uniunii Europene pentru Republica Moldova în vederea continuării reformelor demarate, dezvoltării proiectelor de succes şi intensificării relațiilor comercial-economice şi investiționale între părți.

În context, Octavian Calmîc a mulțumit șefului Delegației UE pentru suportul și asistența acordată tării noastre în procesele de integrare europeană, de transformare democratică şi economică, menționând că pe dimensiunea ”comerț” UE este cel mai mare partener al Republicii Moldova, piața comunitară devenind principalul destinatar pentru produsele autohtone. ”Derularea unui volum important de proiecte susținute de către Uniunea Europeană a contribuit considerabil la dezvoltarea tuturor segmentelor social-economice și politice a țării, inclusiv la realizarea Planului naţional de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – UE, respectiv la promovarea agendei europene a țării noastre. Sunt sigur că relațiile noastre de colaborare vor fi permanent în ascensiune, drept exemplu fiind și agenda încărcată  din următoarea perioadă de timp, când sunt planificate un șir de activități pe diferite domenii, precum și vizita la Chișinău a Comisarului European pentru Comerț, Cecilia Malmström”, a accentuat vicepremierul Octavian Calmîc.

La finele întrevederii, ministrul Economiei și Infrastructurii a lansat șefului Delegației UE în Republica Moldova invitația de a participa la Forumul ”Moldova Business Week”, care se va desfășura la Chișinău în perioada 3 -6 octombrie. 

Imagini: