Prioritățile Acordului CEFTA discutate în cadrul unei ședințe de coordonare
Directoratele Generale (DG) ale Comisiei Europene și partenerii de dezvoltare ce oferă asistență în implementarea Acordului CEFTA s-au reunit într-o ședință de coordonare. Evenimentul a fost organizat de către Secretariatul CEFTA și prezidat de către Republica Moldova, în capacitatea sa de președintă a Acordului pe perioada anului curent.
În cadrul reuniunii au fost prezentate și consultate cu experții sectoriali din cadrul DG-urilor Comisiei activitățile programelor de lucru ale Comitetelor și Subcomitetelor din cadrul CEFTA. Totodată, au fost coordonate activitățile donatorilor interesați de sectoarele prioritare ale Acordului CEFTA. Exercițiul dat este organizat anual, în scopul obținerii unei alinieri a priorităților de dezvoltare ale Guvernelor regionale și a intervențiilor sectoriale ale potențialilor donatori.
Reuniunea a fost condusă de Vadim Gumene, Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Economiei, Thomas Hagleitner, Șeful Unității responsabil de Politica și Strategia Regională pentru Balcanii de Vest din cadrul DG NEAR și Emir Djikic, Directorul Secretariatului CEFTA.
”Cooperarea regională este un element esențial pentru integrarea în UE și, deși, geografic, țările membre la Acordul CEFTA sunt localizate în regiuni diferite, în cele din urmă au același obiectiv comun de a se integra în piața unică a UE. Prin urmare, ținând cont de importanța implementării Acordului CEFTA, în sprijinirea pentru presiunile competitive ale pieței unice a UE, țările membre la Acord vor continua să lucreze împreună pentru integrarea în economia europeană, cât și în cea globală”, a subliniat Vadim Gumene.
Pentru anul curent, agenda stabilită în cadrul Comitetelor și Subcomitetelor cuprinde peste 130 de activități dedicate facilitării comerțului și serviciilor în cadrul CEFTA, peste 50 de întâlniri oficiale care vor avea ca rezultat adoptarea a 17 decizii ale Comitetului Mixt și un Protocol Adițional la Acordul CEFTA.
Acordul de Liber Schimb Central-European (CEFTA) a fost încheiat în 1992, cu scopul de a facilita schimburile și cooperarea economică intraregională. Totodată, Acordul a fost văzut de la început ca un instrument de pregătire a statelor participante pentru aderarea la Uniunea Europeană. În acest an, Republica Moldova a preluat președinția CEFTA de la Macedonia de Nord.