Procedură de raportare mai simplă pentru companii – o nouă inițiativă a Ministerului Economiei
Ministerul Economiei vine cu inițiativa de a simplifica modul de raportare a companiilor și de reducere a raportării către stat, doar la un singur document anual.
Necesitatea vine din costurile mari și timp, pe care le suportă întreprinderile, în elaborarea unui număr mare de rapoarte.
Lipsa de birocrație încurajează reprezentanții business-ului, făcându-i să activeze legal și să progreseze.
Astfel, odată cu simplificarea modului de raportare, antreprenorii ar deveni mai eficienți și ar folosi resursele în dezvoltarea companiilor, optimizarea activității și creșterea competitivității acesteia.
Grupul de lucru, cu specialiști din cadrul Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor și Serviciului Fiscal de Stat va lucra alături de experți din mediul de afaceri, pentru a realiza aceată reformă – un singur raport anual pentru companiile cu un rulaj de până la 10 mln lei.