Programul Sprint, lansat de Guvern – prezentat angajaților Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării
Funcționarii publici din cadrul ministerelor, aflați la începutul carierei, vor avea oportunitatea să-și dezvolte abilitățile de management, comunicare și analiză strategică și să contribuie la modernizarea serviciului public, în urma participării la Programul Sprint, lansat de Cancelaria de Stat, cu susținerea Institutului Național Democratic din Moldova.
Acest program a fost prezentat și angajaților Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Vicepremierul Dumitru Alaiba, prezent la eveniment a încurajat participarea funcționarilor publici din minister, la acest program, fiind convins de importanța acestuia în formarea și progresul tinerilor.
Programul include instruiri și vizite de studiu în instituțiile relevante din Suedia. În urma acestora, participanții – 20 de angajați, cu vârsta de până la 35 de ani din cadrul administrației publice centrale, vor analiza modelele viabile de servicii publice și vor colecta informații necesare pentru elaborarea proiectelor de cercetare.Programul Sprint va avea mai multe ediții, iar pentru a participa la ediția din anul curent, candidații sunt invitați să completeze, până la data de 15 august, formularul de participare: bit.ly/442b4l8.