Regulamentul privind accesul la piața serviciilor furnizate utilizatorilor de aeroporturi, aprobat de Guvern
4 octombrie, Chișinău – Cabinetul de miniștri a aprobat în cadrul ședinței de astăzi Regulamentul privind accesul la piața serviciilor furnizate utilizatorilor de aeroporturi în aeroporturile din Republica Moldova. Documentul prevede accesul liber pe piață a prestatorilor de servicii din domeniu și asigură utilizarea eficientă a infrastructurii transportului aerian.
Deschiderea accesului la piața serviciilor de handling la sol va permite reducerea costurilor de exploatare, dar și îmbunătățirea calității serviciilor prestate beneficiarilor de servicii avia.
Pentru a putea activa pe aeroporturile din țara noastră, prestatorii trebuie să fie rezidenți ai Republicii Moldova și să dețină un certificat de întreprindere de deservire la sol. Totodată, operatorii aerieni vor avea libertatea de a-și asigura serviciile de handling pe cont propriu.
Noile reglementări se vor aplica pentru aeroporturile ale căror trafic anual este de cel puțin două milioane de pasageri sau 50 000 de tone de marfă.
În categoria serviciilor de handling se includ cele de administrare și supraveghere la sol, asistența pasagerilor, gestionarea bagajelor, mărfurilor și a corespondenței, pregătirea aeronavei pentru decolare și aterizare, precum și asistența acordată pe suprafața de mișcare a navei.
Măsura este prevăzută în Planul național de armonizare a legislației asumat de țara noastră prin semnarea Acordului privind spațiul aerian comun dintre Republica Moldova și statele membre ale Uniunii Europene.
Sursa – www.gov.md