Reprezentanți IMM-urilor locale sunt invitați să participe la Forumul „Industrial Suppliers & Engineering 2019”
În aceste zile la Chișinău se desfășoară evenimentul – „Industrial Suppliers & Engineering Forum” (ISEF), care reunește reprezentanți ai IMM-urilor locale, companii internaționale, asociații de business, mediul academic și are drept scop promovarea dezvoltării industriale a Republicii Moldova.
La Forum și-au anunțat participarea 16 companii internaționale și peste 80 de companii autohtone din domenii precum: prelucrări mecanice, procesarea maselor plastice, electronică, electromecanică, proiectare de produs și procese, software development, producerea materialelor de împachetare, servicii de transport și logistică, Business Services Providers și IT services.
Prezentă la eveniment, Secretarul General de Stat, Iulia Costin, a menționat că acest Forum reprezintă un loc de interacțiune, schimb de experiență și enunțare a dificultăților specifice comune între reprezentanții companiilor industriale.
„Evenimentul de astăzi constituie o platformă deosebită pentru desfășurarea unui dialog deschis și constructiv între oamenii de afaceri moldoveni și cei de peste hotare, dar și o oportunitate excelentă de atragere a investițiilor străine și de promovare a imaginii țării. Aș dori că în cadrul acestui Forum să se cristalizeze parteneriate concrete, IMM-urile autohtone să devină furnizori de servicii și produse auxiliare, să-și îmbunătățească competitivitatea, astfel încât să fie posibilă integrarea acestora în lanțurile valorice a companiilor internaționale pentru acces pe piața globală”, a menționat Iulia Costin.
De asemenea, Iulia Costin a participat la sesiunile B2B în cadrul cărora, reprezentanții companiilor locale au avut posibilitatea să stabilească primele contacte cu potențialii parteneri de afaceri.
Evenimentul Industrial Suppliers & Engineering Forum (ISEF) a fost organizat de către Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Clubul Ingineresc MicroLab, sub patronajul Ministerul Economiei și Infrastructurii, cu suportul Proiectului de Consiliere a Guvernului Republicii Moldova în politici economice implementat de Agenția de Cooperare Germană (GIZ) cu sprijinul financiar al Ministerului German pentru cooperare economică și dezvoltare (BMZ) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).