Rezultatul implementării Matricei de politici a Foii de parcurs pentru ameliorarea competitivității Republicii Moldova pentru anul 2018 a constituit 86,5%, comparativ cu 71% în 2017

Consiliul pentru Competitivitate s-a întrunit pentru a examina nivelul de implementare a politicilor privind promovarea dezvoltării economice sustenabile, stimularea competitivității și promovarea imaginii Republicii Moldova.  În cadrul ședinței au fost examinate și aprobate trei Rapoarte privind realizările anului 2018 și aprobată Metodologia de evaluare a impactului Strategiei naționale de atragere a investițiilor și promovarea exporturilor (SNAIPE) asupra dezvoltării economiei naționale.

Rezultatul general al implementării Matricei de politici a Foii de parcurs pentru ameliorarea competitivității Republicii Moldova pentru anul 2018  a constituit 86,5%, comparativ cu 71% în 2017. Cele mai bune rezultate au fost obținute la următoarele componente: resurse umane (100%); concurența (100%); impozitarea şi administrarea fiscală (100%); facilitarea comerțului (95,5%).

În cadrul ședinței a fost discutat și Raportul privind implementarea Planului de acțiuni al SNAIPE pentru anul 2018. S-a constatat că rata de realizare a activităților stabilite în planurile anuale ale instituțiilor este în creștere. În 2018, gradul de realizare a acțiunilor SNAIPE a constituit 81,9%, comparativ cu 80,3% în 2017. De implementarea acțiunilor prevăzute au fost responsabile 11 instituții ale statului. Cele mai importante realizări țin de reforma regulatorie, care are impact direct asupra mediului de afaceri și asigură scăderea poverii fiscale existente asupra comunității de business și reforma controlului de stat a activității de întreprinzător, care prevede optimizarea numărului instituțiilor abilitate cu funcții de control.

Au fost consolidate capacitățile instituțiilor naționale în scopul atragerii, menținerii, dezvoltării investițiilor şi promovării exporturilor. Ca urmare, în primele 9 luni ale anului 2018, în economia națională au fost atrase investiții străine directe (în valoarea netă) în mărime de 175,4 milioane dolari SUA.

„Apreciez ceea ce am reușit să realizăm împreună anul trecut și sper ca și în 2019 fiecare din membrii consiliului să vină cu propuneri pentru eficientizarea implementării Foii de parcurs și a Strategiei naționale de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor”, a menționat Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii.

Foaia de parcurs pentru ameliorarea competitivității, aprobată în 2014, este documentul strategic elaborat în scopul implementării cu succes a Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, inclusiv şi a Acordului privind constituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între RM şi UE.

Imagini: